FC Farul luptă pentru un loc pe podium

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 13-a: FC FARUL CONSTANŢA - FC SNAGOV

FC Farul luptă pentru un loc pe podium

Sport 11 Noiembrie 2011 / 00:00 766 accesări

Cu moralul ridicat după ce a obţinut săptămâna trecută prima victorie a sezonului pe teren străin, FC Farul Constanţa (locul 6, 18 puncte) primeşte astăzi vizita celor de la FC Snagov (locul 4, 19p), într-o partidă programată de la ora 17.00 (în direct la Digi Sport 1), în etapa a 13-a a Ligii a II-a la fotbal. Neînvinşi în propriul fief, constănţenii pleacă din postura de favoriţi, mai ales că antrenorul Marian Pană îi va putea folosi pe Ştefan Ciobanu, Liviu Ştefan, Alexandru Paraschiv şi Robert Neagoe, care au absentat la Buzău din cauza suspendărilor şi accidentărilor. „Mai sunt unele mici probleme cu accidentările, dar sunt destule soluţii şi sper să fiu inspirat şi să le aleg pe cele mai bune. Le-am spus încă o dată băieţilor că trebuie să jucăm ce ştim şi ceea ce putem”, a explicat antrenorul constănţean, care va sta în tribună, efectuând a doua etapă de suspendare dictată pentru eliminarea din partida cu Delta Tulcea: „M-au judecat aspru, dar fiecare judecă aşa cum îl taie capul, iar ceea ce scrie arbitrul în foaia de joc este lege. Din păcate, arbitrul nu scrie întotdeauna ceea ce vede”. Gruparea de pe litoral va bifa al treilea meci în nocturnă în acest sezon, precedentele încheindu-se cu un egal, 0-0 cu Viitorul, şi o victorie, 2-0 cu Dunărea Galaţi. „Poate fi un avantaj pentru noi că se joacă în nocturnă, mai ales pentru jucătorii care au evoluat la lumnina reflectoarelor în prima ligă. Îţi crează o stare deosebită şi te ajută să te concentrezi mai mult”, a spus mijlocaşul Robert Neagoe.

Echipa probabilă de start a Farului: Cernea - L. Dobre, I. Posteucă, L. Ştefan, V. Sandu - Al. Paraschiv, Sascău, R. Neagoe, Ivanovici - Pătulea, Şt. Ciobanu. Partida va fi arbitrată de o brigadă formată din Cătălin Popa (Piteşti) - la centru, ajutat de asistenţii Bogdan Gheorghe şi Andrei Simonis (ambii din Bucureşti).



12