Retrogradată matematic în Liga a III-a la fotbal, FC Farul Constanţa va încerca, în ultimele etape rămase din play-out-ul ligii secunde, să ofere o şansă în plus şi tinerilor din lot. Antrenorii Ştefan Nanu şi Gică Mina au deplasat la Tărlungeni, pentru meciul programat sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a 7-a din play-out-ului, Seria 1, un lot din care fac parte mai mulţi jucători de la grupa 1995, pregătită de Lucian Marinof, care a obţinut rezultate bune în acest sezon al Campionatului Naţional rezervat juniorilor A.
„Vom da în continuare şanse tinerilor, pentru că vrem să-i integrăm în lotul nostru. Sperăm ca din cei pe care îi avem să putem păstra trei-patru pentru sezonul următor. Este o oportunitate şi pentru ei de a demonstra că merită să joace la prima echipă. Este o diferenţă net superioară faţă de campionatul de juniori şi o experienţă care îi poate ajuta să crească mult valoric”, a precizat antrenorul secund Gică Mina. Din lotul de 18 jucători deplasat la Tărlungeni, cei mai în vârstă sunt portarul Puia şi mijlocaşul Scărlătescu, ambii având 27 de ani. Echipa probabilă de start a Farului: Puia - Băjan, Buzea, Ciobanu, Cl. Popa - Tothăzan, Stan - Barnă, Coteanu, Scărlătescu - Muscă.
Celelalte partide din play-out-ul Seriei 1 - sâmbătă, ora 11.00: CF Brăila - FCM Dunărea Galaţi şi Rapid CFR Suceava - Gloria Buzău. Clasament play-out: 1. Gloria Buzău 28p, 2. Unirea Tărlungeni 27p, 3. CF Brăila 25p, 4. Rapid CFR Suceava 23p, 5. Dunărea Galaţi 17p, 6. FC FARUL CONSTANŢA 10p.