La doar o săptămînă distanţă de finalul campionatului, FC Farul a demarat o campanie intensă de monitorizare a unor jucători din străinătate, doriţi pentru a întări lotul în sezonul următor al Ligii I. Preşedintele grupării de pe litoral, Constantin Gache, a fost săptămîna trecută în Serbia, împreună cu secundul Cristian Cămui, pentru a urmări cîţiva jucători, principalele ţinte fiind un fundaş central şi un atacant. “Am văzut cîţiva jucători interesanţi, dar nu este de ajuns să-i urmăreşti o singură dată. Am asistat la meciuri de prima ligă însă nu am remarcat vreun jucător deosebit pe care să-l luăm direct. Am avut şi ceva discuţii cu un club pentru transferul unui fundaş central, dar sînt doar tatonări”, a explicat oficialul constănţean. În schimb, antrenorul Ion Marin, însoţit de directorul departamentului de scouting de la FC Farul, Mugurel Cornăţeanu, s-au deplasat în Portugalia, pentru a urmări mai mulţi jucători, dar şi pentru a pune la punct detalii privind stagiul de pregătire pe care “rechinii” îl vor efectua în această vară. În plus, alţi doi reprezentanţi ai clubului constănţean, Petre Comăniţă şi Ion Constantinescu, s-au deplasat la Kosice, în Slovacia, unde monitorizează mai mulţi jucători. Farul nu a abandonat şi piaţa internă, purtîndu-se negocieri pentru achiziţionarea mijlocaşului Dino Eze de la Gloria Buzău şi a atacantului Enache Cîju de la Gloria Bistriţa. O variantă pentru ofensiva formaţiei de pe litoral este şi vîrful Portului Constanţa, Decebal Curumi, unul din golgeterii Ligii a III-a.