FC Farul, obligată să obţină primele trei puncte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În meciul de sîmbătă, cu Ceahlăul Piatra Neamţ

FC Farul, obligată să obţină primele trei puncte

Sport 17 August 2007 / 00:00 780 accesări

Învinşi în primele trei etape din Liga I, fotbaliştii Farului speră să spargă gheaţa duminică, în etapa a patra, cînd vor da piept pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamţ. “Dacă pînă acum ne puteam scuza că am jucat cu Steaua şi de aceea am ajuns la -3, de data această nu putem sta liniştiţi. Trebuie să cîştigăm pentru că ne aşteaptă un program extrem de dificil. Trecem printr-o perioadă mai grea, dar cred că meritam măcar un egal cu Steaua, iar la Buzău chiar să luăm cele trei puncte. Din păcate, am avut mult ghinion şi chiar dacă nu prea sînt eu cu puterile malefice, încep să cred că sîntem blestemaţi. Mai întîi au venit accidentările, iar acum s-a mai întîmplat şi incidentul cu Teekloh”, a declarat antrenorul Constantin Gache. Tehnicianul constănţean nu se teme de arbitraj, considerînd că jucătorii sînt cei care pot decide meciul. “Sînt şi vor fi mereu greşeli de arbitraj, dar jucătorii sînt cei care fac diferenţa în teren. Ceahlăul este o echipă bună, care s-a întărit în această vară, dar nemţenii au dat dovadă de inconstanţă în debutul campionatului. Am atacanţi foarte periculoşi şi trebuie să ne luăm măsuri”, a adăugat Gache.

“Am ales cu sufletul”

Antrenorul Farului a mărturisit că va demisiona în momentul în care va considera că este vinovat pentru lipsa de rezultate. “Poziţia îmi este ameninţată din momentul în care am venit la Farul, dar nu mă sperie nimic. Am ales cu sufletul, am sperat şi sper că pot face performanţă la Farul, dar nu putem trăi la nesfîrşit din speranţă. Am tot sprijinul conducerii, dar nu mă voi ţine cu dinţii de scaun dacă nu vor fi rezultate. Dacă voi ajunge la concluzia că sînt vinovat, voi pleca singur”, a explicat Gache. Tehnicianul grupării de pe litoral a dezvăluit ce impresie şi-a făcut despre cei doi “stranieri” veniţi în probe, Everson Pacheco şi Monteiro, dar şi despre Bogdan Apostu şi Disney, cei doi atacanţi neincluşi în lot în acest sezon. “Atacantul brazilian nu mi-a plăcut deloc, iar în privinţa portughezului mă gîndesc că are doar 22 de ani şi poate că a venit şi puţin obosit. În schimb, camerunezul Chiguo a lăsat o impresie bună la antrenament, arătînd mobilitate şi tehnică, în ciuda staturii impozante. Sînt consecvent în deciziile pe care le iau, iar dragoste cu sila nu se poate. Apostu a zis că vrea să meargă la o echipă din Israel, iar Disney în liga secundă franceză. Ambii vor să plece şi de aceea nu-şi dau interesul, iar eu nu sînt mulţumit de randamentul lor. În plus, ne-am propus reconstruirea şi întinerirea echipei, iar acest lucru înseamnă să schimbăm ceea ce a fost în sezonul trecut”, a declarat Gache, care a anunţat şi obiectivul pentru următoarele două partide: “Aş vrea să luăm patru puncte, dar cred că şi trei ar fi bune”.



12