FC Farul, pe butuci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul, pe butuci

Sport 11 Mai 2010 / 00:00 2883 accesări

MANAGEMENT DEFECTUOS. Desfăşurată ieri după-amiază, la stadionul “Farul”, Adunarea Generală a FC Farul a confirmat situaţia gravă în care se află gruparea de pe litoral. Înglodată în datorii de aproape un milion de euro şi fără şanse de promovare în Liga I în acest sezon, formaţia constănţeană este la un pas de desfiinţare. După ce au promis timp de câteva luni că vor achita salariile restante şi vor redresa situaţia financiară a clubului, patronii grupării de pe litoral au anunţat că nu mai au banii necesari susţinerii echipei. Mai mult, Giani Nedelcu, care a fost însoţit de vicepreşedintele clubului, Robert Avramescu, şi de juristă, a anunţat, în timpul şedinţei, că actualul patronat este dispus să renunţe fără pretenţii financiare la clubul de pe litoral. Vestea i-a bucurat pe membrii fondatori prezenţi, printre care s-au numărat Elena Frîncu, director DSJ, Paul Peniu, directorul Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, Dumitru Manole, fostul preşedinte al FC Farul, şi Vasile Leu, director general Argus SA, însă, la conferinţa de presă, patronul clubului constănţean a declarat altceva, solicitând sprijinul autorităţilor locale. Nedelcu a recunoscut însă că nu a discutat în mod oficial cu reprezentanţii acestora de când a venit la Constanţa şi că managementul clubului a fost unul defectuos. „Am cheltuit 1,27 milioane de euro, dar suntem dispuşi să facem orice pentru ca FC Farul să meargă înainte. Dacă cineva este interesat, este binevenit, pentru că nu ţinem de şefie. În acest moment, clubul este pe butuci şi ne este aproape imposibil să continuăm. Îmi reproşez faptul că nu am avut o persoană cu o mână de fier în cadrul clubului. De fapt, am avut-o, dar am dat-o afară”, a spus patronul constănţenilor, care a pregătit şi o variantă de avarie: „Avem oferte pentru Matei şi Măţel, cărora le vom da curs. Este o soluţie pentru a scoate banii necesari să continuăm activitatea. Obiectivul pentru etapele rămase din acest sezon este ca echipa să se prezinte la meciuri”.

S-A ÎNTORS MATEI. Considerat cel mai promiţător jucătorul din lotul Farului, mijlocaşul Cosmin Matei a revenit ieri la Constanţa, după ce a fost plecat, timp de două săptămâni, la echipa naţională under 19, pentru participarea la Turneul de Elită. Jucătorul în vârstă de 18 ani, care a marcat un gol de senzaţie în Ungaria şi a purtat banderola de căpitan al “tricolorilor mici”, nu va evolua însă în meciul cu Dunărea Galaţi, programat mâine, de la ora 18.00, în etapa a 29-a a Ligii a II-a. Totuşi, elevii lui Dennis Şerban şi Gică Butoiu, care s-au antrenat ieri după-amiază, chiar dacă nu au avut apă caldă, speră să obţină un nou succes, după cel de sâmbătă, de la Bacău. Etapa debutează azi, de la ora 16.00, cu meciul dintre Sportul Studenţesc şi Delta Tulcea.



12