CHICO, REFĂCUT COMPLET. Clasată pe locul 3 în clasamentul Seriei I a Ligii a II-a la finalul turului, la doar un punct poziţia secundă, care aduce promovarea, FC Farul a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor în vederea debutului în partea a doua a campionatului. Constănţenii vor da piept duminică, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu Dunărea Giurgiu, în etapa a 18-a, şi nu au altă variantă decât victoria pentru a se menţine în plutonul fruntaş. „Nu ne gândim decât să luăm trei puncte duminică. Am pierdut câţiva jucători în pauza din iarnă, în principal cei doi fruntaşi centrali, Papp şi Diogo, dar suntem pregătiţi să o luăm de la capăt. Ne-am acomodat cu Larie şi Ninu şi cred că totul va merge bine. Obiectivul nostru este să câştigăm toate meciurile de pe teren propriu şi să luăm puncte în disputele din deplasare cu principalele contracandidate”, a spus căpitanul Alexandru Măţel. Ieri, elevii lui Ştefan Stoica au avut programat un singur antrenament, la care a participat şi Chico, revenit după o săptămână de accidentare. În schimb, Radu Doicaru s-a pregătit în continuare separat, ca şi Valerian Gârlă, ambii având probleme medicale. Ultimul şi-a definitivat situaţia contractuală, astfel că nu are drept de joc pentru meciul de duminică. „Chico a rezistat bine şi este apt pentru jocul de duminică. În schimb, situaţia lui Doicaru este incertă, dar sper să-l am şi pe el la dispoziţie”, a explicat “Mourinho”. Acesta a decis să-i trimită la echipa secundă pe Al. Iovănescu, I. Călin şi Tudorache pentru meciul de vineri, cu Partizanul Merei, din deplasare, din etapa a 18-a a Ligii a III-a. „Vom mai trimite câţiva jucători la echipa secundă, pentru a le da şansa de a juca”, a spus tehnicianul constănţean.
UN SÂRB DA, ALTUL BA. Oficialii grupării de pe litoral au decis să-l păstreze pe Marko Randjelovic, un fundaş central în vârstă de 25 de ani, venit în probe, în urmă cu două zile, de la FK RAD Belgrad. Cel mai probabil, sârbul va fi împrumutat până la finalul sezonului, cu opţiune de transfer definitiv în această vară. În schimb, FC Farul a renunţat la celălalt sârb, atacantul Milan Jovanovic, care a părăsit ieri Constanţa, Aceeaşi decizie s-a luat în cazul portarului Daniel Stanciu, care se antrenase în ultimele zile sub comanda lui Stoica.