Suporterii constănțeni vor putea urmări sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul „Farul”, întâlnirea amicală dintre echipele FC Farul Constanța și Steaua București, în care jucătorii constănțeni vor face o utilă repetiție înaintea confruntărilor din play-out-ul eșalonului secund. Meciul va fi transmis în direct de Neptun TV, iar fanii celor două formații sunt așteptați în număr cât mai mare în tribunele arenei din strada Primăverii pentru a-și susține favoriții. FC Farul nu va juca sâmbătă, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga a II-a, câștigând la „masa verde” partida cu Unirea Slobozia, echipă retrasă din campionat.
Din lotul actual al Farului, numai doi jucători au evoluat în amicalul disputat în urmă cu trei ani, Buzea și R. Neagoe, dar și actualul antrenor secund Ion Barbu. Tehnicianul Farului a fost utilizat în primele zece minute ale reprizei secunde ale partidei jucate la 29 februarie 2012, la Constanța, partidă în care Steaua s-a impus cu scorul de 2-1, în echipa bucureșteană jucând Rusescu, Prepeliță și Chipciu, care acum sunt convocați la echipa națională. În urmă cu trei ani, în pauza meciului, Ion Barbu a avut parte de o festivitate de retragere din activitatea competițională, după 13 sezoane disputate în tricoul „alb-albastru”. „Orice meci disputat împortiva Stelei este unul special. Este un meci important pentru noi, pentru publicul constănțean. Sper ca jucătorii Farului să demonstreze că au valoare și că pot face pasul mai sus”, spune antrenorul secund al Farului, Ion Barbu.
Intrarea la partida de sâmbătă se va face pe bază de bilete, care pot fi procurate de la sediul FC Farul din strada Primăverii. Prețurile biletelor se prezintă astfel - la tribuna 0: 50 de lei; la tribuna I: 15 lei; la tribuna a II-a: 10 lei; la peluze: 5 lei. Astăzi, la ora 13.30, conducerea clubului constănțean va organiza o conferință de presă prilejuită de partida amicală dintre FC Farul și Steaua.