FC Farul, primul amical la Predeal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul, primul amical la Predeal

Sport 23 Iulie 2011 / 00:00 973 accesări

După cinci zile de pregătire centralizată la Predeal, FC Farul se pregăteşte pentru primul meci amical din cantonamentul montan. Constănţenii joacă duminică, de la ora 11.00, cu CS Vişina Nouă, formaţie din Seria a 4-a a Ligii a III-a. “Este adevărat că nu avem adversari tari în amicale, dar nici nu avem de unde să-i luăm. Contează şi valoarea oponentului, dar este important că pot observa jocul echipei mele şi putem închega relaţiile de joc”, a spus antrenorul Marian Pană, care s-a declarat mulţumit de felul în care decurge pregătirea: “La început, a fost un pic mai greu, dar jucătorii s-au adaptat pe parcursul cantonamentului. La şedinţa de pregătire de dimineaţă lucrăm cu mingea, pe stadionul de la Predeal, iar după-amiază avem program de alergare pe trasee montane”. În privinţa lotului, după mijlocaşul Marius Ştefoi şi portarii Dragoş Măcelaru şi Florin Dobre, la Predeal a sosit ieri şi fundaşul central Lucian Dobre, în vârstă de 33 de ani, care a evoluat ultima oară la Dacia Chişinău. “Începem să ne întărim şi mai aşteptăm câţiva jucători pentru a acoperi posturile deficitare. Avem probleme pe toată banda stângă, dar sper să găsim soluţii cât mai repede”, a explicat Pană, care consideră că formaţia sa are şanse la primele locuri: “Dacă vom beneficia de o conjunctură bună şi vom avea linişte, echipa poate fi în partea din faţă a clasamentului. Nu vreau să vorbesc de celelalte formaţii, ci mă concentrez asupra jocului nostru. Va conta mult startul, pentru că este important să porneşti cu dreptul şi să aduni puncte”.

Taguri articol


12