FC Farul rămâne fără victorie în deplasare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 2-a, etapa a 11-a

FC Farul rămâne fără victorie în deplasare

Sport 12 Octombrie 2019 / 13:29 1259 accesări
Fundaşul Viorel Lică a marcat golul Farului

Fundaşul Viorel Lică a marcat golul Farului

FC Farul Constanţa nu a reuşit nici în etapa a 11-a a Ligii a 2-a la fotbal să obţină prima victorie în deplasare. Sâmbătă, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, Viitorul Pandurii Tg. Jiu a dispus de FC Farul cu scorul de 2-1 (Gîrbiţă 10, Astafei 67 / V. Lică 28), la capătul unui meci disputat, în care fiecare formaţie a căutat adjudecarea celor trei puncte puse în joc.

Au evoluat următoarele echipe - Viitorul Pandurii (antrenor Cristian Lupuţ): Moga - Dunca, Yabre, Oros (cpt.), A. Dragu - Cioiu, Chiorean, Prejmerean, Gîrbiţă (84 Chelariu) - V. Pop (58 Bădăuţă), Astafei (70 Vl. Rusu); Farul (antrenor Ianis Zicu): Muţiu (cpt.) - Nicola, Cană, V. Lică, Carabela - D. Toma (46 M. Doumbia), Antoche - Al. Stoica, Greu (77 D. Halep), P. Petre (63 Kanda) - I. Stoica. Meciul a fost arbitrat la centru de Mihai Amorăriţei (Câmpina).

Într-o altă partidă disputată sâmbătă, Ripensia Timişoara a cedat la scor, 0-5, în duelul cu CS Mioveni.

Programul celorlalte întâlniri din etapa a 11-a - sâmbătă, 12 octombrie, ora 13.30: Metaloglobus Bucureşti - Turris Oltul Turnu Măgurele (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport); duminică, 13 octombrie, ora 14.30: Sportul Snagov - Universitatea Cluj (Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport), ora 17.00: FK Csikszereda - Pandurii Tg. Jiu (Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport), ora 19.30: Petrolul Ploieşti - Daco-Getica Bucureşti (Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport).

Meciurile Campionii FC Argeş - CSM Reşiţa, SCM Gloria Buzău - ASU Politehnica Timişoara, UTA Arad - Concordia Chiajna şi Dunărea Călăraşi - Rapid Bucureşti au fost amânate.

Clasament Liga a 2-a: 1. Turnu Măgurele 25p (golaveraj: 22-6), 2. Mioveni 23p (19-5), 3. UTA 19p (26-5), 4. Buzău 19p (19-9), 5. Rapid 17p (13-9), 6. Viitorul Pandurii 17p (16-14), 7. FC Argeş 16p (13-13), 8. Metaloglobus 15p (15-11), 9. FC FARUL 15p (8-8), 10. Petrolul 15p (8-10), 11. Chiajna 13p (9-12), 12. ASU Poli 12p (10-6), 13. Călărași 12p (13-15), 14. Reșița 12p (12-16), 15. Ripensia 12p (12-19), 16. U. Cluj 11p (12-9), 17. Csikszereda 9p (8-13), 18. Daco-Getica 6p (6-22), 19. Pandurii 5p (5-20), 20. Snagov 1p (3-27).

În etapa viitoare, FC Farul va juca miercuri, 16 octombrie, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj.



12