După doar şapte etape scurse din actualul sezon al Ligii a II-a, FC Farul se confruntă cu mari probleme financiare, atît jucătorii, cît şi o parte dintre angajaţi reclamînd restanţe salariale. Chiar dacă a declarat, iniţial, că gruparea de pe litoral este cu toate plăţile la zi, preşedintele executiv al clubului constănţean, Mircea Crainiciuc, a recunoscut că există întîrzieri, însă a dat vina pe criza prin care trece România şi pe salariile prea mari ale jucătorilor. “Sînt restanţe către cinci angajaţi, printre care medicul, cei doi maseuri şi magazionerul, dar încercăm să le rezolvăm. Unii jucători sînt plătiţi la zi, la alţii sînt întîrzieri de o lună, dar există o grămadă de echipe, chiar şi din Liga I, care au astfel de probleme. Asta este, jucătorii care au restanţe să-şi depună memorii şi ne vom judeca. Oricum, nu au dat randament pe măsura salariilor. Trebuia să-şi renegocieze contractele sau să-şi dea măsura valorii şi măiestriei în meciurile din campionat. Sînt mulţi jucători cu salarii foarte mari, iar aportul lor la obţinerea rezultatelor este foarte mic. Să nu uităm că obiectivul era clasarea pe locurile 1-2, iar Farul este în acest moment pe poziţia a 9-a în clasament. Noi nu avem disponibilitatea de a încuraja odihna la Constanţa”, a explicat Crainiciuc. “O parte dintre noi nu a mai luat niciun ban din luna iulie. Nu se poate aşa ceva. Avem familii acasă. Am înţeles faptul că s-au blocat primele din cauza rezultatelor, dar măcar să ne luăm salariile”, a acuzat unul dintre jucători sub protecţia anonimatului. Niciunul dintre jucători nu şi-a încasat salariul pe luna august, Crainiciuc explicînd că acest lucru este cauzat de înfrîngerea din meciul cu Săgeata Stejaru. “Aveau în vestiar 400 de milioane de lei vechi, dintre care jumătate reprezentau primele, iar cealaltă jumătate salariile”, a adăugat Crainiciuc. “Nu este adevărat. Nu am văzut niciun leu în vestiar”, i-au răspuns jucătorii. De asemenea, la Botoşani, formaţia de pe litoral va evolua fără primă de joc, urmare a eşecului înregistrat în runda precedentă. Din cauza restanţelor financiare, jumătate dintre titularii obişnuiţi este decisă să-şi depună memorii la Federaţia Română de Fotbal (FRF) pentru a deveni jucători liberi.
În plus, cei cinci angajaţi neplătiţi au refuzat iniţial să facă deplasarea la Botoşani, unde Farul va evolua sîmbătă, în etapa a 8-a a ligii secunde, dar, cu excepţia unuia dintre maseuri, au fost convinşi să urce în autocar, cu promisiunea că-şi vor primi banii săptămîna viitoare. “Apar tot felul de probleme, peste noapte, cu foşti jucători, cu banii dinainte venirii mele aici. Sînt lucruri care apasă asupra echipei şi care duc la o inconstanţă în rezultate. Nu ne facem vreun alibi, dar sînt chestii care ne apasă”; a spus antrenorul Marius Şumudică.
Fără Rusmir la Botoşani
Mijlocaşul Dejan Rusmir nu a făcut deplasarea la Botoşani, după ce FRF i-a ridicat dreptul de joc din cauza unor probleme cu impresarul său. “Am primit o telegramă din partea federaţiei prin care am fost înştiinţaţi că Rusmir nu are drept de joc la Botoşani, din cauza unei datorii către impresarul său”, a explicat Crainiciuc. În schimb, oficialul constănţean a declarat că cei trei portughezi aduşi în probe la Farul în urmă cu trei zile, Mawete, Helder şi Tero, vor rămîne la Constanţa încă o săptămînă. “Nu sînt nici mai buni, nici mai răi decît cei pe care îi avem, dar este greu să aduci jucători de valoare în acest moment. Este adevărat că şi testele au fost puţin precipitate, cu trei antrenamente în două zile şi cu o singură noapte dormită, după drumul lung din Portugalia. Vor mai rămîne şi săptămîna viitoare, probabil pînă joi, să vedem dacă este vreunul care ne poate ajuta”, a anunţat oficialul constănţean.