FC Farul se pregăteşte pentru prima etapă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a

FC Farul se pregăteşte pentru prima etapă

Sport 05 Septembrie 2013 / 00:00 1287 accesări

La capătul unei pauze competiţionale extrem de agitate, în care a fost la un pas de desfiinţare din cauza problemelor financiare, FC Farul Constanţa se pregăteşte pentru un nou start în Liga a II-a la fotbal. Constănţenii vor debuta în noul campionat sâmbătă, de la ora 11.00, când vor întâlni, în prima etapă, nou-promovata Gloria Buzău, în deplasare. În ciuda faptului că lotul Farului s-a conturat abia pe finalul pregătirilor, gruparea de pe litoral are drept obiectiv câştigarea celor trei puncte în disputa din Crâng.

„Nu ne va fi uşor, chiar dacă întâlnim o nou-promovată. Gloria Buzău s-a întărit în această vară, iar antrenorul Ioan Viorel a adus mulţi jucători de la echipele pe unde a antrenat, CF Brăila şi CS Otopeni, toţi cu experienţă în liga secundă. În plus, fiind şi primul meci pe teren propriu după promovare, va fi multă lume în tribune şi jucătorii vor fi foarte montaţi. Noi mergem la Buzău să ne facem jocul şi să luăm cele trei puncte. Nu ne convine egalul. Avem nevoie de victorie dacă vrem să ne îndeplinim obiectiv stabilit şi să fim în primele şase clasate la finalul turului. Vom juca în debutul campionatului împotriva echipelor nou-promovate şi trebuie să luăm cât mai multe puncte”, a spus noul vicepreşedinte al FC Farul, Mihai Terzi. Faţă de lotul anunţat iniţial pentru acest sezon, gruparea de pe litoral a renunţat la atacantul Daniel Prodan, plecat la Callatis Mangalia. În aceste condiţii, principalul Ion Răuţă şi secundul Gică Mina vor avea la dispoziţie următorii jucători - portari: Curcă, Vl. Neagu, R. Dragnea; fundaşi: Băjan, Niţescu, Bumbac, Răvoiu, Ed. Năstase, Buzea, Mansur, Bădaşcă; mijlocaşi: I. Florea, Coconaşu, N. Creţu, B. Nicola, Bolat, Ghenciu, Ivanovici, S. Tothăzan, Coteanu, Pâslaru, Tudor; atacanţi: Silvăşan, Igiroşanu, Butoi.



12