La capătul celui mai slab sezon din istoria clubului, FC Farul se află în cădere liberă, lipsa de reacţia a actualei conduceri a clubului, care nu a mai achitat contractele jucătorilor în ultimele cinci luni, cauzând destrămarea lotului. Astfel, dintre jucătorii care au evoluat în formula de bază de la începutul campionatului sau din prima parte a returului nu a mai rămas niciunul la Constanţa. Cei mai mulţi dintre ei s-au despărţit de gruparea de pe litoral liberi de contract, din cauza restanţelor financiare, doar Cosmin Matei şi Alexandru Măţel fiind scoşi pe piaţa transferurilor de oficialii constănţeni. Astfel, portarii Vlas şi Sardescu au anunţat că nu mai vor să joace pentru FC Farul, fiind dispuşi să renunţe la o parte din banii pe ultimele luni, în schimbul dezlegării fără pretenţii financiare. Fundaşul stânga Gaston Mendy va pleca, cel mai probabil, în liga secundă din Franţa, având acceptul conducerii, care va scăpa astfel de unul dintre cei mai bine plătiţi jucători din lot, în timp ce rezerva sa, Paşcovici, şi-a încheiat contractul cu FC Farul. Fundaşii centrali Papp şi Ninu s-au întors la echipele de la care fuseseră împrumutaţi, Ion Barbu a fost exilat la formaţia secundă, Cristi Şchiopu s-a accidentat, Pătraşcu a fost declarat liber de contract, iar Păcuraru se află la un pas de Viitorul Constanţa. Măţel, unicul fundaş dreapta, a plecat deja la Astra Ploieşti, cu care va semna în zilele următoare. La mijloc, juniorii nigerieni Henry şi Mansur au fost declaraţi liberi de contract, Larie este cu un picior în curtea Viitorului, lui Ben Teekloh i-a expirat angajamentul, Prodan s-a întors la Ceahlăul Piatra Neamţ după câteva luni de împrumut la Constanţa, Marius Soare s-a accidentat grav şi va sta opt luni pe tuşă, iar Cristocea a plecat de la echipă cu o lună înaintea încheierii sezonului, nemulţumit de situaţia de la club. În plus, Bogdan Andone, Diogo Andrade şi Rusmir au fost trimişi “la plimbare”, fiindu-le reproşate contractele mult prea mari. Rămas sub contract, Cosmin Matei va pleca la o echipă din Liga I, fiind curtat insistent de Astra Ploieşti. În atac, Kehinde Fatai a plecat la Astra Ploieşti liber de contract, Pantelie îşi negociază transferul la Viitorul Constanţa, lui Doicaru i-a expirat împrumutul de la Ceahlăul Piatra Neamţ, Marius Ene a ajuns la Petrolul Ploieşti, iar Chico a fost izgonit, depunându-şi memoriu la FIFA, pentru a încasa 150.000 de euro, suma pe care ar fi trebuit să o primească până la finalul contractului. În aceste condiţii, FC Farul a rămas cu câţiva jucători crescuţi în propria pepinieră, Niţescu, Pascale şi Neagu, alături de fotbaliştii aduşi de la formaţii fără pretenţii din liga secundă, Ignat şi Buzea. Drept urmare, situaţia clubului este una dezastruoasă, fiind caracterizată perfect de Petre Grigoraş, antrenorul cu cele mai bune rezultate din istoria Farului: „Din păcate, în acest moment nu prea există echipă, ci doar locul în liga secundă”.
MĂŢEL, LA ASTRA. Căpitanul Farului, Alexandru Măţel s-a înţeles cu Astra Ploieşti asupra unui contract pe o perioadă de patru ani. „Am rezolvat situaţia lui Măţel, care va fi jucătorul Astrei. În privinţa lui Ben Teekloh, vom vedea dacă vom ajunge la un acord”, a spus Dennis Şerban, managerul sportiv al Astrei. Cei trei jucători veniţi de la Farul, Măţel, Teekloh şi Fatai, au jucat în meciul amical disputat, ieri, de Astra, în compania vicecampioanei Unirea Urziceni, pierdut cu 2-3.