FC Farul, test reuşit cu CFR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a

FC Farul, test reuşit cu CFR

Sport 24 Octombrie 2013 / 00:00 864 accesări

După ce sâmbătă a jucat un meci amical cu juniorii Sportului Studenţesc Bucureşti, FC Farul Constanţa a profitat de faptul că nu va evolua nici în această săptămână în Liga a II-a la fotbal şi a susţinut ieri o nouă partidă de verificare. Echipa pregătită de Ion Răuţă a întâlnit liderul Seriei Est a Ligii a IV-a, CFR Constanţa, pe terenul CFR, şi, la capătul unei întâlniri pe care a dominat-o clar, s-a impus cu 5-2. Golurile Farului au fost marcate de Mansur, Butoi, Niţescu, Nicola şi Coteanu, în timp ce, pentru gazde, Şuta a reuşit o dublă. Antrenorul Ion Răuţă a început jocul în următoarea formulă: Vl. Neagu - Băjan, Buzea, Bumbac, Mansur - I. Florea - Niţescu, N. Creţu, Ivanovici - Bolat, Butoi. În min. 70, echipa Farului a fost schimbată aproape în totalitate: Giorgios - Băjan, Răvoiu, E. Năstase, Bădaşcă - Tothăzan, Nicola - Pîslaru, Tudor, Coteanu - Igiroşanu. Au absentat Coconaşu, care a acuzat probleme medicale chiar la încălzirea dinaintea meciului, Silvăşan, care va reveni astăzi la antrenamente după o accidentare, şi G. Curcă, menajat. În schimb, a fost testat portarul grec Giorgios, care a sosit la Constanţa chiar în ziua partidei.

„Sunt mulţumit de evoluţia echipei, mai ales că veneam după două zile încărcate, cu câte două antrenamente pe zi. Aveam nevoie de un joc de verificare în această pauză şi, chiar dacă terenul a fost denivelat şi moale, cred că a fost un test bun. Sunt mulţumit de faza de construcţie şi de atac, pentru că ne-am creat foarte multe ocazii, dar ne lipseşte concentrarea la finalizare şi ratăm foarte mult”, a spus Răuţă.

Tot ieri, în Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal s-a disputat restanţa dintre CSMS Iaşi şi FC Rapid Bucureşti, rezultatul final fiind egal, 2-2 (Dobre 10, Herghelegiu 28 / Pancu 20, 32).



12