FC Farul trage tare în cantonamentul montan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul trage tare în cantonamentul montan

Sport 19 Ianuarie 2010 / 00:00 1210 accesări

ANTRENAMENTE PE ZĂPADĂ. După ce duminică au efectuat un prim antrenament de acomodare cu aerul de munte, jucătorii Farului au început, ieri, programul spartan de pregătire din cantonamentul de la Poiana Braşov. Elevii lui Ştefan Stoica au avut programate două antrenamente, la care s-a lucrat intens pe partea fizică. „Vin de mult timp la Poiana Braşov şi este o locaţie care-mi convine foarte mult, pentru că avem şi sala de forţă şi terenul aproape de hotel, astfel că economisim timp, pe care îl folosim pentru odihnă. Am spus din start că primele trei săptămâni vom lucra la partea fizică, punând accent pe volum, forţă şi rezistenţă, pentru a asigura fiecărui jucător un organism rezistent în perspectiva returului. Avem zăpadă, aşa cum ne-am dorit, şi ne vom putea pregăti corespunzător, dar nu vom fugi de minge şi vom face şi jocuri în familie. În partea a doua a pregătirii, care va dura patru săptămâni, vom lucra pe partea tehnico-tactică şi vom pune accent pe relaţii de joc, motiv pentru care vom susţine şi mai multe amicale”, a spus tehnicianul Farului. „Este greu, dar trebuie să suportăm acest regim pentru o săptămână, pentru că ne va fi de folos în retur”, a mărturisit portarul Radu Sardescu. Pentru jucători, ziua de azi se anunţă şi mai solicitantă, “Mourinho” programând trei antrenamente.

MULŢUMIT DE LOT. Chiar dacă FC Farul nu a făcut vreun transfer răsunător în această iarnă, antrenorul Ştefan Stoica s-a declarat mulţumit de lotul pe care-l are la dispoziţie la Poiana Braşov. „Le-am spus conducătorilor clubului că cel mai important este să se păstreze nucleul de bază din tur, iar acest lucru s-a întâmplat. Din câte ştiu, încă se mai discută varianta revenirii lui George Curcă la Constanţa, dar este clar că avem nevoie de încă un portar, de valoare. Şi în privinţa defensivei consider că mai avem nevoie de cel puţin un fundaş central, dar nu ne grăbim. Cei aflaţi pe lista noastră se află în cantonamente cu echipele lor din Liga I, astfel că, dacă îi vom transfera în perioada de jocuri amicale, vom veni deja pregătiţi”, a explicat Stoica.

Taguri articol


12