CU GÂNDUL LA VICTORIE. Neînvinsă de patru etape, FC Farul se pregăteşte să dea piept sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu Dinamo II Bucureşti, în etapa a 8-a a Ligii a II-a. Ieşită din zona fierbinte a clasamentului Seriei I, formaţia pregătită de Ioan Sdrobiş şi Gică Butoiu are şansa de a se apropia de plutonul fruntaş în cazul unui nou succes. „Se vede clar o creştere constantă în joc şi în rezultate şi ar fi păcat să nu legăm o nouă victorie, în meciul cu Dinamo II”, a spus preşedintele clubului de pe litoral, Relu Damian. „Dinamo II nu este o echipă slabă, chiar dacă etapa trecută a pierdut pe teren propriu. Am văzut că apar mereu jucători de la prima echipă, ca Dragoş Grigore, Laurenţiu Rus sau Ze Diabate. Nu ştiu cine va veni sâmbătă la Constanţa, dar important este să ne facem noi jocul”, a adăugat Sdrobiş.
ANALIZA LUI SDROBIŞ. După prima parte a turului actualului sezon, tehnicianul constănţean a făcut o scurtă radiografie a situaţiei de la echipă. „Începem să adunăm puncte, iar acest lucru este foarte important, pentru că ne dă un surplus de încredere. Am făcut progrese mici, dar care contează mult. La capitolul fizic, toţi jucătorii au depăşit jumătate din potenţial. O mare parte dintre ei au trecut de 90 la sută din capacitate, iar din punct de vedere tehnico-tactic cu toţii se situează între 60 şi 70 din potenţial. Totuşi, cred că ne prezentăm bine, ţinând cont de condiţiile în care am început acest sezon. În apărare, am primit un singur gol în ultimele patru etape, şi acela din penalty, ceea ce înseamnă că ne iese, chiar dacă am avut şi puţină şansă. În ofensivă, îl avem pe Adi Câmpeanu, dar tinerii trebuie să marcheze şi ei. La capitolul tehnico-tactic mai avem de lucru, însă problemele financiare sunt foarte mari. Cel mai bun capitol la care stăm este cel moral, pentru că există multă dăruire. Jucătorii ştiu că nu accept jumătăţi de măsură şi le cer să dea totul pe teren. Mai trebuie să apară un pic de încredere la cei tineri, cărora le-am dat o şansă uriaşă”, a explicat Sdrobiş.