Speranțele echipei pregătite de Marian Dinu de a prinde un loc în play-off-ul Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal s-au spulberat definitiv, după ce FC Farul Constanța a pierdut fără drept de apel, sâmbătă, scor 0-4 (Frunză 55-pen., Olenic 59, B. Ungureanu 72, 87), în fieful principalei contracandidate, CF Brăila, în etapa a 19-a. Obligați să învingă pentru a păstra șanse de a ajunge în primele șase poziții la finalul sezonului regulat, constănțenii au dat o replică acceptabilă în prima repriză, când și-au creat și câteva ocazii de a marca, cea mai importantă fiind irosită de Alexandru Grigoraș, în min. 17, dar mijlocașul grupării de pe litoral nu a ajuns la mingea centrată de Jianu. Cu patru minute înainte de pauză, Olaru s-a accidentat, fiind suspect de ruptură musculară, și tehnicianul constănțean a fost nevoit să facă o primă schimbare. La reluare, a început dezastrul pentru oaspeți, primul semnal fiind dat de Frunză, care a deschis scorul în min. 55, dintr-o lovitură de pedeapsă acordată pentru faultul comis de V. Neagu asupra lui S. Nicoliță. Diferența s-a mărit patru minute mai târziu, când Olenic a încheiat o acțiune ofensivă a gazdelor cu un șut la vinclu. Degringolada din defensiva Farului s-a adâncit și B. Ungureanu a marcat în min. 72, după o pasă primită de la Petean. Scorul final a fost stabilit de același B. Ungureanu, cu trei minute înainte de final, cu un șut de la 18 metri, la colțul lung.
„Am prins o zi slabă, iar rezultatul reflectă clar ceea ce s-a întâmplat pe teren, dar nu și diferența de valoare dintre cele două echipe. Greșelile individuale au dus la primirea a trei dintre cele patru goluri. Din păcate, nu am reușit să ne păstrăm tonusul și atitudinea din primele două meciuri, iar acest lucru a făcut diferența”, a spus Marian Dinu.
Pentru FC Farul au evoluat: Bg. Olaru (41 V. Neagu) - Băjan, D. Ciobanu, Fl. Pătraşcu, Szalkai - Ochia, M. Cârstoiu (62 Al. Vieru) - Al. Grigoraş (56 I. Plămadă), R. Neagoe, M. Jianu - M. Enciu.
Celelalte rezultate ale etapei: Rapid CFR Suceava - SC Bacău 2-0, CS Baloteşti - FC Voluntari 1-0, ACS Berceni - FCM Dorohoi 1-3, Săgeata Năvodari - Gloria Buzău 3-0 (la „masa verde”), Unirea Slobozia - Academica Argeș 0-3 (la „masa verde”).
Clasament: 1. FC Voluntari 44p, 2. Academica Argeş 40p (golaveraj: 38-14), 3. Rapid Suceava 40p (39-16), 4. Gloria Buzău 30p, 5. SC Bacău 24p (28-22), 6. CF Brăila 24p (26-28), 7. CS Baloteşti 22p, 8. ACS Berceni 18p (27-41), 9. FCM Dorohoi 18p (23-39), 10. FC FARUL CONSTANȚA 16p, 11. Unirea Slobozia 13p, 12. Săgeata Năvodari -12p (echipă penalizată cu 36 de puncte din cauza restanțelor financiare).