FC Liverpool l-a pierdut pe Origi timp de o lună

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal internațional

FC Liverpool l-a pierdut pe Origi timp de o lună

Sport 12 Ianuarie 2016 / 16:05 508 accesări
Divock Origi a fost operat la genunchi și va reveni pe teren abia în februarie

Divock Origi a fost operat la genunchi și va reveni pe teren abia în februarie

Atacantul belgian al echipei FC Liverpool, Divock Origi, s-a accidentat la genunchi şi va lipsi o lună de pe teren, fiind operat la sfârşitul săptămânii trecute, în Blegia. Internaționalul în vârstă de 20 de ani a jucat 271 de minute în Premier League şi a înscris un gol pentru FC Liverpool în acest sezon. Alți doi atacanți de la „cormorani”, Danny Ings și Daniel Sturridge, sunt accidentați, astfel că antrenorul Jurgen Klopp are la dispoziție un singur vârf pentru meciul de miercuri cu Arsenal Londra, belgianul Christian Benteke.

Tot în prima ligă engleză, Newcastle United i-a transferat pe atacantul senegalez Henri Saivet (Girondins Bordeaux) şi mijlocaşul Jonjo Shelvey (Swansea City). Primul, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract pe cinci ani şi jumătate cu Newcastle United, care va plăti aproximativ 6 milioane de euro pentru achiziţionarea sa, în timp ce Shelvey, în vârstă de 23 de ani, va parafa contractul după ce va efectua vizita medicală, Newcastle urmând să plătească 16 milioane de euro pentru transferul său. În schimb, mijlocaşul Delle Alli şi-a prelungit contractul cu Tottenham Hotspur pentru încă un sezon, actuala înţelegere urmând să expire în vara anului 2021. Internaţionalul englez în vârstă de 19 ani, care a fost dorit în această iarnă de Paris Saint-Germain, a marcat 5 goluri şi a dat 5 pase decisive în acest sezon. Delle Alli a fost achiziţionat de Tottenham Hotspur în februarie 2015 de la MK Dons, dar a ajuns la formaţia din Premier League abia în vară.

Un alt atacant senegalez, Dame N'Doye, fratele mai mic al mijlocaşului formaţiei ASA Târgu Mureş Ousmane N'Doye, ar putea fi împrumutat în Premier League, până la finalul sezonului, de Trabzonspor la Sunderland, grupare la care evoluează Costel Pantilimon. Jucătorul în vârstă 30 de ani a mai evoluat în Anglia, la Hull City, marcând 5 goluri în 15 meciuri, înainte de a semna, în vară, cu Trabzonspor. „Cred că ne va aduce goluri. Cunoaşte şi are experienţă în Premier League”, a declarat managerul lui Sunderland, Sam Allardyce. În Turcia, Dame N'Doye a evoluat în 12 meciuri din campionat, fără să reuşească să înscrie.

SCHELOTTO, NOUL ANTRENOR AL US PALERMO

Tehnicianul argentinian Guillermo Barros Schelotto a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei US Palermo, înlocuindu-l pe Davide Ballardini. Preşedintele clubului sicilian, Maurizio Zamparini, a vrut să-l demită pe Ballardini încă de săptămâna trecută şi să-l înlocuiască cu fostul tehnician al formaţiei, Giuseppe Iachini. În vârstă de 42 de ani, Schelotto a mai pregătit în cariera sa formaţia Lanus, în perioada 2012-2015.

Tot în Serie A, mijlocaşul croat al chipei AC Fiorentina, Milan Badelj, s-a accidentat la piciorul stâng şi va lipsi trei săptămâni de pe teren, a anunţat clubul italian. Jucătorul în vârstă de 26 de ani, care a fost achiziţionat de AC Fiorentina în vara anului 2014 de la SV Hamburg, s-a accidentat în partida pierdută, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-3, în faţa formaţiei Lazio Roma.

SANTANA, CEDAT DE SCHALKE 04, LA KUBAN KRASNODAR

Fundaşul brazilian al echipei Schalke 04 Gelsenkirchen, Felipe Santana, care nu a jucat niciun meci în Bundesliga în acest sezon, a fost cedat la formaţia Kuban Krasnodar. Jucătorul în vârstă de 29 de ani, care a jucat în prima parte a anului 2015 sub formă de împrumut la Olympiakos Pireu, a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu formaţia rusă, unde este legitimat şi atacantul român Gigel Bucur. Pe de altă parte, Schalke 04 a anunţat că fundaşul Benedikt Howedes, în vârstă de 27 de ani, va lipsi între patru şi şase săptămâni de pe teren din cauza unei rupturi la coapsa stângă.

Citește și:

În opinia lui Zidane, Cristiano Ronaldo este sufletul echipei

Claudio Ranieri, vitezoman la 64 de ani

Cesare Prandelli, dorit în locul lui Dan Petrescu

Taguri articol


12