Juniorii C (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998) ai Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” au izbutit ieri, la Ovidiu, în a doua partidă din cadrul turneului semifinal al Campionatului Naţional, să facă un pas important în cursa pentru câştigarea titlului naţional. Constănţenii s-au impus, cu 2-0 (0-0), în faţa principalei contracandidate la titlu, Dinamo Bucureşti, după un joc dominat în totalitate. Viitorul a avut iniţiativa încă din start, dar prima situaţie clară de gol a venit de abia în min. 34, când Florinel Coman l-a luat la ţintă pe portarul Scorici de la 14 m. Acelaşi Coman a scăpat pe contraatac în min. 57, a driblat ultimul fundaş rămas între el şi portar, dar a trimis milimetric pe lângă stâlpul din partea stângă a portarului. Tabela s-a modificat însă peste alte cinci minute, când tot Coman a pivotat în centrul careului pe lângă un fundaş şi apoi l-a executat pe Scorici cu un şut sub transversală: 1-0 pentru Viitorul. Soarta meciului a fost decisă de cine altul decât acelaşi Coman, şut imparabil de la 8 m: 2-0 pentru Viitorul. Victoria oferă formaţiei pregătite de Cristi Şchiopu prima şansă la calificarea în finala CN, chiar dacă Viitorul mai are de disputat două meciuri la acest turneu.
Pentru Viitorul au evoluat: Dur-Bozoancă - C. Căpuşă (69 L. Gheorghe), Ghiţă, Kilyen, Vlădescu - Casap (51 Dumitrescu), Iani (36 Opriş) - Grecu (46 Cârnaţ), I. Hagi (57 Manole), Ciobanu - Coman.
În cealaltă partidă a turneului disputată ieri, Oţelul Galaţi a dispus, cu 2-1, de CS Pajura Huşi. Ceahlăul Piatra Neamţ a stat. Clasament: 1. Academia Hagi 6p, 2. Dinamo Bucureşti 3p (golaveraj: 7-3), 3. Oţelul Galaţi 3p (2-1), 4. CS Pajura Huşi 0p (1-4), 5. Ceahlăul Piatra Neamţ 0p (1-7). Următoarele partide au loc mâine, după programul: Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi (ora 17.00) şi Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Viitorul Constanţa (ora 18.45). CS Pajura Huşi stă.
JUNIORII B VOR ŞI EI AURUL. După titlul naţional obţinut cu juniorii A (jucători născuţi după 1 ianuarie 1994), Academia Hagi speră să repete performanţa şi cu juniorii B (jucători născuţi după 1 ianuarie 1996). Astăzi, de la ora 19.00 (în direct la GSP TV), la Buftea, formaţia pregătită de Vasile Mănăilă va întâlni în finala Campionatului Naţional pe LPS Iaşi, o finalistă-surpriză şi cu atât mai imprevizibilă. FC Viitorul 1996 a ajuns în ultimul act după ce a câştigat turneul zonal de la Ovidiu: 8-0 cu Ardealul Cluj, 3-2, după loviturile de la 11 m, cu Dinamo Bucureşti (0-0 în timpul regulamentar) şi 3-1 cu Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”. LPS Iaşi s-a calificat în finală după ce a câştigat turneul zonal de la Ploieşti (2-1 cu Liberty Salonta, 5-4, după loviturile de la 11 m, cu LPS Banatul Timişoara şi 2-0 cu Astra Ploieşti). Partida FC Viitorul - LPS Iaşi va putea fi urmărită live-text pe site-ul www.academiahagi.ro.