FC Viitorul a arătat multe lucruri bune la debutul în Liga 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Viitorul a arătat multe lucruri bune la debutul în Liga 1

Sport 25 Iulie 2012 / 00:00 627 accesări

Deşi a obţinut doar un rezultat de egalitate la debutul pe prima scenă a fotbalului românesc, 2-2 cu FC Braşov, FC Viitorul Constanţa a confirmat că are ambiţii mari şi în acest campionat. Fără doi dintre jucătorii de bază, Nicolae Dică şi Denis Alibec, ambii nerefăcuţi complet după unele accidentări, dar cu nouă debutanţi, dintre care opt titulari, FC Viitorul Constanţa a avut o evoluţie apreciabilă, fiind printre altele singura nou-promovată care nu a fost învinsă. Un rezultat de egalitate echitabil după numărul de ocazii la cele două porţi. Chiar dacă a fost condusă de două ori şi nu a evoluat în faţa propriilor suporteri, FC Viitorul a revenit de fiecare dată pe tabela de marcaj, demonstrând, în ciuda unei medii de vârstă de doar 21,7 ani, că este pregătită din toate punctele de vedere. „Era mai bună victoria, dar din păcate nu jucăm acasă şi contează şi acest lucru. Am început mai greu, era normal la primul contact cu Liga 1, dar am arătat că avem calitate, potenţial şi am avut multe momente reuşite. Este greu să evoluezi şi pe o astfel de căldură. Am fost puţin timoraţi la început, dar cred că de la meci la meci vom juca mai bine. Îi felicit pe atacanţi că au înscris, dar şi apărarea a jucat bine. Este adevărat că au fost şi momente mai puţin bune, în care am permis Braşovului să ameninţe poarta şi să înscrie“, a spus la finalul partidei Gheorghe Hagi. La debutul pe prima scenă, antrenorul Cătălin Anghel a evut emoţii încă dinaintea fluierului de start, când a primit trofeul fair-play din partea observatorului de joc, Mircea Călin, şi un buchet de flori din partea preşedintelui clubului FC Viitorul, Pavel Peniu. „Am avut emoţii la debut şi de aceea am şi început mai greu meciul. Treptat ne-am creat însă numeroase oportunităţi de a înscrie şi chiar am fi putut câştiga în final. „Rezultatul este echitabil“, a precizat şi antrenorul principal al Viitorului Constanţa. De partea cealaltă, tehnicianul braşovenilor era dezamăgit că elevii săi nu au ştiut să gestioneze momentele de avantaj. „Hagi are un proiect foarte frumos, nu îi este deloc uşor şi îi urez succes pe mai departe. Consider însă că am pierdut două puncte şi, deşi am fost echipa mai matură, am luat două goluri pe erori facile. Există o dezamăgire că nu am câştigat, deşi am dominat pe alocuri jocul şi am şi condus de două ori“, a spus Ionuţ Badea, în timp ce Mugurel Buga, autorul celor două goluri ale Braşovului este de părere că echipa sa s-a crezut prea devreme câştigătoare. „Deşi am marcat de două ori sunt dezamăgit că nu am câştigat. Am întâlnit o echipă tânără, fără experienţă şi ne-am crezut prea devreme învingători, iar acest lucru este taxat în fotbal. Viitorul a jucat însă bine şi chiar ne-a surprins reacţia pe care au avut-o“.



12