FC Viitorul a învins multipla campioană a Bulgariei, ŢSKA Sofia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Viitorul a învins multipla campioană a Bulgariei, ŢSKA Sofia

Sport 09 Iulie 2012 / 00:00 627 accesări

După 0-1 cu Volga Novgorod (prima ligă din Rusia) şi 0-0 cu Sepahan (campioana Iranului), FC Viitorul Constanţa a reuşit să încheie cu victorie a treia partidă de verificare din cantonamentul pe care îl efectuează în Turcia. Primele goluri din Turcia au adus şi primul succes, Viitorul impunându-se, cu 2-1 (2-1), în disputa cu multipla campioană a Bulgariei, ŢSKA Sofia (31 de titluri în palmares). Cu fostul stelist Junior Moraes în teren din primul minut, bulgarii au început mai bine, iar în min. 10 au deschis scorul prin camerunezul Priso. Bulgarii au fost aproape să-şi majoreze diferenţa prin Moraes, după care, din min. 15, Viitorul a început să evolueze mult mai curajos şi a echilibrat partida. Mai mult, la una din incursiunile lui A. Chiţu, atacantul Viitorului a fost faultat clar în suprafaţa de pedeapsă, dar centralul întâlnirii a acordat doar lovitură liberă de la 17 m. Iancu a “arestat” mingea şi a transformat cu precizie lovitura liberă, restabilind egalitatea în min. 20. „A fost decizia mea să execut lovitura liberă. Mă bucur că am înscris şi sper să marchez şi în campionat. Am făcut un meci bun împotriva unei formaţii puternice şi sper să continuăm la fel“, a spus Iancu. Golul egalizator a oferit mult mai multă încredere constănţenilor, iar în finalul primei reprize a venit şi golul al doilea: Cristea a câştigat o minge la mijlocul terenului, i-a pasat lui Iancu pe partea stângă a atacului, iar mingea centrată perfect de internaţionalul de juniori a fost reluată cu capul în poartă de A. Chiţu de la aproximativ 10 m. Actul secund a fost la fel de echilibrat, ambele formaţii irosind ocazii bune de a înscrie. Ambii tehnicieni au efectuat mai multe schimbări, dar tabela a rămas nemodificată până la final.

„Un meci greu, diferit faţă de cele pe care le-am avut până acum. O altă viteză de joc, dar cred că ne-am descurcat destul de bine. Se întâmplă mai rar să înscriu cu capul, dar mă bucur că am reuşit acest lucru şi sper să o fac de cât mai multe ori în continuare. Acumulăm experienţă după astfel de partide. Sunt foarte bune pentru noi“, a precizat, la final, Aurelian Chiţu. „Un meci foarte bun de pregătire, împotriva unei formaţii puternice. Astfel de partide ne călesc pentru Liga 1, vedem ritmul pe care îl vom întâlni şi în primul eşalon. Noi de trei ani nu am prea pierdut meciuri oficiale, dar era alt nivel, iar acum astfel de partide disputate, încrâncenate pe alocuri, sunt binevenite. ŢSKA are mulţi jucători cu experienţă, de valoare, care luptă an de an pentru titlu“, a declarat şi Gheorghe Hagi.

Pentru FC Viitorul Constanţa (antrenor Cătălin Anghel) au evoluat: Vîtcă - Bălaşa (72 Păcuraru), Larie (80 Mladen), Puţanu, Turcu (54 Toşca) - Onicaş (46 Iacob), Lazăr (65 Benzar), A. Chiţu (72 Albu), Iancu (65 Sin) - Cârstocea (65 Herea), C. Cristea (65 V. Rusu). Nu au evoluat din diverse motive: Dică, Alibec, Vînă, Călinţaru, Bolboaşă, Bejan, Nikolov, V. Creţu, Buzbuchi, Gavra, Mustaţă şi Vaştag. Următoarea partidă de verificare a constănţenilor va avea loc marţi, la Kizilcahamam, cu Zob-Ahan (locul 6 în ultimul sezon din Iran).

ALIBEC A PĂRĂSIT CANTONAMENTUL VIITORULUI. Atacantul Denis Alibec a părăsit ieri cantonamentul Viitorului din Turcia pentru a efectua o radiografie RMN care să stabilească cu certitudine dacă jucătorul îşi poate relua antrenamentele la capacitate maximă sau mai are nevoie de o perioadă de recuperare. Jucătorul a suferit o entorsă la unul dintre antrenamentele de săptămâna trecută, iar după două zile de tratament cu fizio-kinetoterapeutul echipei, Paul Ciocănescu, Alibec a putut să-şi reia antrenamentele, efectuând însă doar alergări uşoare. Deşi nu mai resimte dureri, clubul constănţean a decis ca atacantul în vârstă de 21 de ani să revină mai devreme în ţară pentru un control complet. Alături de Alibec, în ţară revine şi fizio-kinetoterapeutul echipei, Paul Ciocănescu.



12