Cea mai tânără formaţie din Liga 1 la fotbal şi totodată una dintre cele mai tinere din Europa, FC Viitorul Constanţa, a cărei medie de vârstă a lotului de 30 de jucători este de doar 22,2 ani, traversează cea mai frumoasă perioadă. După ce pe plan sportiv gruparea constănţeană a reuşit evoluţii de multe ori peste aşteptări la primul sezon în Liga 1, Viitorul are motive de satisfacţie şi în plan financiar. Viitorul a oferit deja primul talent fotbalului românesc, Gabriel Iancu fiind achiziţionat de Steaua Bucureşti pentru 500.000 euro, plus bonusuri ce pot ajunge la încă un milion de euro, iar în viitorul apropiat alţi jucători ai echipei de pe litoral pot face un nou pas în carieră. Din necunoscuţi în urmă cu unul sau doi ani, puştii Viitorului au devenit ţinte pentru forţele Ligii 1. Evoluţiile bune din prima parte a sezonului şi convocările regulate la loturile naţionale le-au crescut considerabil cota multora dintre aceştia, lotul Viitorului fiind evaluat în acest moment de site-ul transfermarkt.co.uk la 9.600.000 milioane de euro, în creştere cu peste 1,5 milioane euro faţă de luna trecută. Prima “perlă”, Gabriel Iancu, a ajuns să fie cotat la un milion de euro, după ce în urmă cu exact o lună valoarea sa era apreciată la 700.000 euro. Iar în urmă cu un an era cotat la doar...25.000 de euro!!! Un salt tot de 300.000 euro l-a înregistrat într-o singură lună şi Aurelian Chiţu, cota acestuia fiind în luna decembrie de 800.000 euro. O creştere explozivă este şi cea a mijlocaşului Romario Benzar, evaluat de site-ul de specialitate la 600.000 euro, urmat îndeaproape de portarul Alexandru Buzbuchi, fundaşul central Florin Bejan şi atacantul Denis Alibec, fiecare valorând câte 500.000 euro. Debutul în Liga 1 la doar 17 ani şi prezenţa în zece dintre cele 19 partide i-au adus lui Mihai Bălaşa o cotă de piaţă de 350.000 euro. Cea mai “ieftină” echipă din Liga 1 este Gloria Bistriţa - 6.900.000 euro, iar cea mai scumpă, CFR Cluj - 46.150.000 de euro.