Programarea primei etape pe 20 iulie a scurtat mult din perioada de pregătire a formaţiilor din Liga 1, principalele echipe dezavantajate fiind nou-promovatele, care au încheiat sezonul de abia pe 2 iunie. Acestea au avut la dispoziţie doar aproximativ o lună de zile pentru a acoperi absolut toate capitolele de pregătire necesare unei evoluţii pe măsura pretenţiilor în elita fotbalului românesc. Noua “gaşcă nebună“ a primului eşalon, FC Viitorul Constanţa, s-a “refugiat“ în munţii Turciei, unde timp de 15 zile a încercat să pună la punct fiecare detaliu înaintea confruntărilor din primul eşalon. „Am avut un cantonament care ne-a oferit condiţii foarte bune de pregătire. Am atins toate componentele pe care ni le-am propus, atât din punct de vedere tehnic cât şi tehnico-tactic. Am avut mai puţin timp la dispoziţie decât celelalte formaţii din Liga 1, dar am încercat în acest cantonament să cuprindem tot ce se poate. Ne-am făcut o idee şi despre potenţialul echipei pentru că am avut partide cu adversari puternici. Am putut observa şi forma jucătorilor, nivelul la care suntem şi ce mai trebuie să facem. Sperăm să fi crescut din punct de vedere al ritmului, dar ceea ce trebuia îmbunătăţit cel mai mult era faza de non-posesie şi cred că am reuşit să îndeplinim şi acest lucru“, a declarat tehnicianul Viitorului. Deşi a avut la dispoziţie 32 de jucători, iar concurenţa pe posturi este mai acerbă decât în ultimul sezon, Cătălin Anghel şi-ar mai dori şi alţi fotbalişti. „Tot timpul uşa noastră este deschisă şi s-ar putea să mai completăm lotul cu câţiva jucători ca să putem fi şi mai puternici. Mă bucur că juniorii s-au pregătit foarte bine. Valoarea i-a recomandat la echipa mare şi este îmbucurător că ei fac faţă cerinţelor. Sperăm ca în continuare cât mai mulţi juniori să facă pasul spre prima echipă. Este îmbucurător ca jucători precum Buzbuchi, Nikolov, Bălaşa, dar şi ceilaţi, arată că pot evolua în echipa noastră şi aşteptăm în continuare de la ei o implicare la fel de bună şi să crească de la antrenament la antrenament. Sunt mulţumit de concurenţa care există pe fiecare post, dar aştept mai mult de la fiecare jucător pentru că pot mai mult. Sper însă să ne mai întărim pe două-trei posturi cu jucători de valoare“, mai spune tehnicianul echipei constănţene. Cum timpul rămas până la prima etapă este destul de scurt, luni, 23 iulie, la Galaţi, cu FC Braşov, este normal ca la Viitorul să se contureze deja şi o echipă de start. „Începe să se contureze un prim “11“, dar doar dorinţa, atitudinea şi forma sportivă a fiecărui jucător va oferi echipa de start. Nu este încă nimic stabilit. Vom vedea la prima etapă dacă suntem pregătiţi de Liga 1. Ne dorim ca toată perioada de pregătire să se observe în meciurile de campionat“, mai precizează antrenorul Cătălin Anghel. Formaţia constănţeană îşi va relua pregătirile luni, la baza sportivă a Academiei Hagi.