Aflată pe locul 13 în ierarhia Ligii 1 la fotbal, FC Viitorul Constanţa tremură serios în finalul sezonului pentru menţinerea în primul eşalon al fotbalului românesc. Parcursul oscilant din primele 23 de etape a adus în contul tinerei formaţii constănţene doar... 23 de puncte. Viitorul continuă totuşi să fie cea mai bine clasată dintre formaţiile nou-promovate, dar acest lucru “încălzeşte”, cu siguranţă, mai puţin conducerea constănţeană. Ultimele 11 etape rămase până la finalul campionatului vor fi, cu siguranţă, tot atâtea finale pentru Aurelian Chiţu, Benzar, Cârstocea, Vaştag şi toţi ceilalţi jucători de perspectivă ai trupei pregătite de Cătălin Anghel. “Campioana” remizelor din Liga 1, cu unsprezece astfel de rezultate în 23 de partide, Viitorul speră ca odată cu jocul de la Vaslui, programat pe 1 aprilie, de la ora 19.30 (în direct la Dolce Sport 1), să întrerupă seria negativă. Una care ţine de zece etape, din etapa a... 13-a (n.r - 2-0 cu Pandurii Tg. Jiu, pe 29 octombrie, la Constanţa), perioadă în care constănţenii au obţinut doar şase rezultate de egalitate. Până la jocul cu “plăieşii” lui Adrian Porumboiu, FC Viitorul se pregăteşte la propria bază sportivă.
„Etapa viitoare mergem la Vaslui. Poate câştigăm acolo. Nu mi-e teamă de retrogradare. Avem jucători tineri şi valoroşi, eu cred în ei, trebuie să creadă şi ei, pentru că avem echipă de Liga 1”, consideră Nicolae Dică. Conducerea Viitorului i-a pregătit şi o surpriză căpitanului echipei constănţene, pentru cele 100 de goluri reuşite în Liga 1. După antrenamentul de ieri, Dică a primit un tort împreună cu felicitările conducerii administrative, tehnice şi ale colegilor de echipă. În altă ordine de idei, mijlocaşul Andrei Vaştag împlineşte astăzi 19 ani, ocazie cu care îi urăm La Mulţi ani şi cât mai multe realizări în tricoul echipei de pe litoral.