Fotbal Club Viitorul a publicat, marți, pe site-ul oficial o completare la comunicatul de presă pe care gruparea constănțeană l-a dat luni, 4 iulie 2016, cu privire la regăsirea meciului dintre FC Viitorul și ASA Tg. Mureș, scor 6-1, din sezonul 2015-2016 al Ligii 1, pe lista agenției de monitorizare a pariurilor FederBet.
COMUNICAT DE PRESĂ
Observăm că există o tendință din partea unui cotidian să speculeze și să regizeze implicarea clubului nostru în pariuri pe baza unei sesizări din partea FederBet (fluctuație de cotă la meciul FC Viitorul - ASA Tg. Mureș și doar atât). Constatăm cu părere de rău că toate aceste aberații au tenta de a strica și denigra imaginea clubului nostru, insinuând anumite practici necurate, și vin înaintea startului unui nou sezon competițional și înaintea debutului clubului nostru în cupele europene. Tocmai din aceste motive dorim să aducem la cunoștința OPINIEI PUBLICE câteva lucruri suplimentare:
- În luna martie, Federația Română de Fotbal, prin Departamentul de Integritate, a trimis cluburilor un proces verbal referitor la programul de instruire cu privire la depistarea, prevenirea și combaterea încălcării integrității în competiții. ÎN URMA ACESTUI DOCUMENT PRIMIT, CONDUCEREA CLUBULUI ȘI MANAGERUL TEHNIC, GHEORGHE HAGI, AU AVUT INIȚIATIVA CA FIECARE ANGAJAT AL CLUBULUI FC VIITORUL (CONDUCĂTORI, STAFF TEHNIC, JUCĂTORI, JUNIORI, PERSONAL AUXILIAR ETC.) SĂ SEMNEZE DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE CĂ ÎNȚELEGE SĂ RESPECTE REGULAMENTUL DISCIPLINAR AL F.R.F., CARE REGLEMENTEAZĂ ȘI SANCȚIONEAZĂ CORUPȚIA / PARIURILE SPORTIVE / INTEGRITATEA COMPETIȚIILOR (ART. 60), INTEGRITATEA MECIURILOR (ART. 60 BIS) ȘI MANIPULAREA REZULTATULUI UNUI JOC (ART. 61). ACEST DEMERS AL CLUBULUI NOSTRU ÎL PUTEM PUNE LA DISPOZIȚIA ORICUI ESTE INTERESAT. PRIN ACEST DOCUMENT AM DORIT CA FIECARE ANGAJAT AL CLUBULUI NOSTRU SĂ CUNOASCĂ FAPTUL CĂ NU ARE VOIE SĂ FIE IMPLICAT ÎN PRACTICA PARIURILOR. CONSIDERĂM CĂ ACEASTA ESTE O DOVADĂ CONCLUDENTĂ CA CLUBUL NOSTRU SĂ NU FIE ASOCIAT CU PRACTICILE NECURATE.
- Din PRINCIPIU clubul nostru nu a avut, nu are și nu va avea nicio colaborare sau parteneriat cu casele de pariuri. FC Viitorul este un club tânăr, care își formează și educă jucătorii să joace pe teren toate meciurile, mai ales că FILOSOFIA sa este ca cel mai bun să câștige și competiția să se joace doar pe teren.
- Având în vedere cele menționate mai sus, și așa cum am anunțat și în comunicatul remis luni, EXCLUDEȚI clubul FC Viitorul de orice preocupare și asociere cu pariurile și jocurile trucate (vorbim doar în nume propriu).
Sperăm că am fost destuli de clari și expliciți asupra modului nostru de gândire în această problemă mondială delicată (în care există multe interese) pentru a nu mai specula asocierea noastră cu practici necurate pentru că în joc este imaginea clubului nostru.
Cu respect, FC Viitorul