Promovată în prima ligă a fotbalului românesc în 2012, formația FC Viitorul este mai mult ca sigură de revenirea la Ovidiu, dar acum pe terenul principal de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. După ce a disputat meciurile considerate pe teren propriu pe stadionul „Farul” din Constanța, în sezonul 2012-2013, și la Chiajna, în ultimele două sezoane din Liga 1, gruparea patronată de Gheorghe Hagi va oferi, din nou, publicului constănțean partide din Liga 1, începând din vară. Prima etapă a viitorului sezon este programată la începutul lunii iulie, iar până atunci se lucrează din plin la terenul principal al Academiei Hagi, astfel încât acesta să fie omologat.
„Suntem în grafic cu lucrările. S-au încheiat cele de la instalația de degivrare și de la acoperirea tribunei I, una dificilă și costisitoare. Se lucrează și la construirea peluzei din partea stângă a tribunei oficiale, la instalațiile de la masa presei și la nocturnă. Sperăm ca iubitorii fotbalului să vină în număr cât mai mare în tribune, la meciurile Viitorului de pe teren propriu. De asemenea, ne pregătim și pentru a reuși promovarea în liga a treia cu echipa formată din juniorii Viitorului, astfel încât, din sezonul viitor, în județul Constanța să existe o formație în prima ligă, FC Viitorul, una în liga a doua, FC Farul, și două în a treia ligă, FC Viitorul II și Callatis Mangalia”, a declarat Paul Peniu, președintele Academiei Hagi.