FC Viitorul pregăteşte meciul cu Oţelul Galaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Viitorul pregăteşte meciul cu Oţelul Galaţi

Sport 12 Septembrie 2012 / 00:00 597 accesări

După câteva zile de pauză oferite jucătorilor în urma acţiunilor loturilor naţionale de seniori şi tineret ale României, FC Viitorul Constanţa şi-a reluat pregătirile cu gândul la următorul meci de campionat, sâmbătă, de la ora 19.00, în deplasare cu Oţelul Galaţi. De la primele antrenamente au lipsit însă nu mai puţin de unsprezece jucători, toţi fiind convocaţi la echipele naţionale: Tîru, Bălaşa, Tănase, Şerban şi Nikolov - la reprezentativele sub 19 ani ale României şi Macedoniei, Vînă la naţionala under 18, iar Bejan, Mladen, A. Chiţu, Alibec şi Benzar la naţionala de tineret. De astăzi însă, tehnicianul Cătălin Anghel va avea întreg lotul la dispoziţie pentru a pregăti meciul cu gălăţenii. „Am avut mulţi jucători la loturile naţionale, ne bucurăm pentru acest lucru, dar mai avem doar câteva zile în care ne putem pregăti în formula completă. Avem un meci foarte greu la Galaţi, dar sperăm să continuăm perioada bună pe care o traversăm. Întâlnim o echipă foarte puternică, superioară poziţiei pe care o ocupă momentan în clasament. Are în componenţă mulţi jucători cu experienţă“, a declarat antrenorul Cătălin Anghel.

NICIUN AVANTAJ. Deşi Viitorul a disputat la Galaţi primele trei jocuri considerate “acasă“ în acest campionat, Gheorghe Hagi nu consideră că acesta poate fi un avantaj. Fosta campioană din 2011 traversează o perioadă mai dificilă din punct de vedere al rezultatelor, fiind doar pe locul 14, cu 5 puncte, dar este considerată o forţă pe teren propriu. În plus, problemele financiare ale gălăţenilor par să se fi rezolvat o dată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către miliardarul Dan Grigore Adamescu. „Foarte, foarte greu va fi la Galaţi. Întâlnim o echipă puternică din toate punctele de vedere. O echipă cu o mare forţă pe teren propriu şi suntem conştienţi că va fi foarte greu, dar nu imposibil. Şi noi trecem printr-un moment bun şi vom încerca să speculăm acest moment. Noi trebuie să ne agăţăm de orice meci“, este de părere “Regele“ Hagi.



12