Punctul nevralgic al celor de la Viitorul Constanţa în ultimul sezon - compartimentul defensiv - a câştigat în experienţă în această pauză competiţională prin transferurile lui Sorin Ghionea (34 de ani), Sorin Rădoi (28 ani) şi Bogdan Mitrea (26 de ani). Chiar dacă din lot nu mai face parte Sebastian Mladen, fundaşul revenind la AS Roma, club de care aparţinea, constănţenii au reuşit să înregimenteze trei fotbalişti care pot oferi mai multă siguranţă. Viitorul a avut în campionatul trecut antepenultima apărare, cu 57 goluri primite, doar Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Bistriţa stând mai rău la acest capitol. Ghionea nu mai este la prima tinereţe, dar experienţa pe care a acumulat-o în cei peste 11 ani în Liga 1, perioadă în care a câştigat trei trofee şi a disputat o semifinală de Cupa UEFA, va fi benefică jucătorilor foarte tineri din cadrul lotului. Cu Ghionea, Rădoi şi Mitrea, toţi trei fundaşi centrali, antrenorul principal Cătălin Anghel are acum şapte opţiuni pentru centrul apărării, unde mai pot juca Bejan, Larie, Puţanu şi Ţîru. Fundaşi laterali rămân Bălaşa, Toşca şi Mitache, dar pe flancul drept mai poate evolua cu succes şi Sorin Rădoi.
UN NOU AMICAL. Astăzi, FC Viitorul Constanţa va disputa a doua partidă amicală în cantonamentul din Turcia. După ce meciul de luni, cu Mordovia Saransk, a fost întrerupt la pauză din cauza ploii torenţiale, la scorul de 1-1, constănţenii vor întâlni astăzi pe Al Shoalah (Arabia Saudită, locul 9 în prima ligă). Promovată în 2012 în primul eşalon, Al Shaolah are în componenţă doar trei străini: un marocan, Hassan Tair (atacant, fost internaţional), şi doi jucători din Mali, Lassana Fane (mijlocaş, fost internaţional) şi Mamoudou Kondo (mijlocaş). Partida ar fi trebuit să înceapă la ora 17.00, dar delegaţia echipei Al Shoalah a solicitat ca ora de start să fie 17.15, pentru că după încălzire jucătorii saudiţi îşi vor face rugăciunea de seară.