După două cantonamente în Antalya (Turcia), în care a disputat mai multe partide de verificare, FC Viitorul Constanţa a efectuat, ieri, la Baza Sportivă a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, prima şedinţă de pregătirea de la revenirea în ţară. Sub comanda antrenorului principal Cătălin Anghel s-au aflat aceiaşi jucători care au participat şi la cantonamentele din Turcia, tehnicianul Viitorului declarându-se mulţumit de toţi componenţii lotului.
„A fost un nou cantonament foarte bun, de care sunt mulţumit. Am mai pus la punct din probleme şi sper ca în campionat să arătăm bine. Mai avem de muncit, mai sunt lucruri de pus la punct”, a spus Anghel. Reluarea campionatului cu o săptămână mai devreme decât a fost anunţat iniţial a modificat şi programul echipei constănţene. „Am încercat să accelerăm programul, am disputat şi meciuri de pregătire şi am văzut unde mai avem de muncit, dar şi lucruri bune”, a mai spus Anghel. După ce în prima parte a sezonului la prima echipă au evoluat mai mulţi juniori, Viitorul îşi propune să ofere şansa debutului pe prima scenă şi altor jucători tineri. „Cred că cei care au venit cu noi au făcut multe lucruri bune, au potenţial şi vor rămâne cu noi. Am încredere în fiecare, toţi cred că vor debuta. Mitriţă este un jucător ce poate juca pe partea dreaptă, dar va trebui să muncească la fel de bine şi să prindă curaj, încredere. Noi îl vom ajuta”, a mai afirmat tehnicianul Viitorului.