FC Viitorul, un an fantastic! Ianis Hagi, cele mai mari realizări în 2019!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

FC Viitorul, un an fantastic! Ianis Hagi, cele mai mari realizări în 2019!

Sport 01 Ianuarie 2020 / 13:18 1526 accesări

La final de 2019, la 10 ani de la înființarea clubului, FC Viitorul Constanța a analizat performanțele unui an fantastic atât pe plan colectiv, cât și individual. Iată în continuare statistică publicată de site-ul oficial al clubului constănţean.

PERFORMANȚE COLECTIVE

- FC Viitorul a cucerit două noi trofee, Cupa României și Supercupa României ! - din lot au făcut parte 14 jucători crescuți la Academia Gheorghe Hagi !

- Locul 3 în Liga 1 în sezonul 2018/2019 - a doua cea mai importantă performanță în campionat după titlul din sezonul 2016/2017!

- A patra participare consecutivă în cupele europene după a patra prezență consecutivă în play-off-ul Ligii 1 (din ediția 2015/2016, prima în actualul format al Ligii 1, doar 3 echipe s-au calificat mereu în play-off !)

- Numărul jucătorilor promovați în Liga 1 în acest an a ajuns la 39 (Louis Munteanu, la 17 ani, este ultimul dintre aceștia)!

- Media anuală a jucătorilor convocați la loturile naționale U15-U19, în perioada 2009-2019, a ajuns la 43 !

- 11 dintre jucătorii formați la Academia Gheorghe Hagi au fost convocați la C.E U21, unde România a ajuns, pentru prima oară în istorie, în semifinalele competiției !

PERFORMANȚE INDIVIDUALE - IANIS HAGI, CEL MAI BUN JUCĂTOR DIN 2019!

La 21 de ani, pe care i-a împlinit la 22 octombrie, Ianis Hagi a avut un an excelent, cu realizări care nu se regăsesc în dreptul niciunui alt jucător român. Cel puțin la U21 !

- Câștigător al Cupei României și al Supercupei României cu FC Viitorul

- Ales în echipa ideală a sezonului 2018/2019 din Liga 1 de către Liga Profesionistă de Fotbal

- Desemnat cel mai bun număr 10 din play-off-ul Ligii 1 de către LPF

- 5 goluri și 3 pase decisive pentru FC Viitorul în 15 partide în perioada februarie - mai 2019 (în 1294 minute jucate)

- Cel mai mare transfer din istoria clubului - la KRC Genk, campioana Belgiei !

- 3 goluri și 4 pase decisive în 19 meciuri în campionat pentru KRC Genk în perioada iulie - decembrie 2019 (în numai 718 minute jucate !)

- Singurul jucător din lume care a înscris în același meci, din penalty, și cu stângul și cu dreptul! (St. Struiden - Genk 3-3 (în min.48 și 60)

- 5 meciuri în sezonul 2019/2020 din Liga Campionilor (titular în meciul Genk- Napoli 0-0, în care campioana Belgiei a reușit singurul punct din competiție)

- Semifinalist cu România la C.E U21, unde a marcat și 2 goluri!

- Cel mai bun Index al unui jucător român de la C.E U21 în urma analizei efectuate de Instat (s-au luat în calcul golurile, pasele decisive, procentajele paselor, deposedărilor, driblingurilor, centrărilor și duelurilor)

- Desemnat, în cadrul galei AFAN, cel mai bun mijlocaș și cel mai bun jucător U21 din Liga 1 în sezonul 2018/2019

- ÎN PERIOADA PETRECUTĂ LA FC VIITORUL, IANIS HAGI A FOST DESEMNAT AL DOILEA JUCĂTOR U23 DIN LUME CARE SE ASEAMĂNĂ CU LIONEL MESSI - DIN PUNCT DE VEDERE AL INFLUENȚEI PE CARE O ARE ÎN JOCUL ECHIPEI SALE (PROPORȚIE DE 85,7% ÎN CLASAMENTUL REALIZAT DE PLATFORMA BIGDATA, CARE A ANALIZAT PESTE 71 DE MII DE JUCĂTORI).

Bravo FC Viitorul, Bravo Ianis!

Vă urăm tuturor un călduros La Mulți Ani, cu multe realizări și împliniri alături de cei dragi!

Un 2020 cu noi performanțe! Doamne Ajută!



12