Pornită la drum în urmă cu șapte ani din Liga a 3-a, FC Viitorul va disputa luni partida cu numărul 150 din Liga I, întâlnind în deplasare, de la ora 18.00, pe ACS Poli Timișoara, în etapa a 12-a. Până acum, echipa pregătită de Gheorghe Hagi a contabilizat 49 de victorii, 44 de rezultate de egalitate şi 56 de înfrângeri, a marcat 195 de goluri și a primit 223. Chiar dacă a petrecut doar patru ani şi trei luni în Liga I, FC Viitorul se mândreşte cu recorduri şi performanţe pe care multe alte echipe de tradiţie nu au reuşit să le atingă până acum. Astfel, la gruparea de pe litoral au debutat pe prima scenă a fotbalului românesc 41 de jucători autohtoni, iar în sezonul precedent, care a avut drept finalitate calificarea în premieră în UEFA Europa League, constănţenii au avut cel mai bun atac din campionat, înscriind 63 de goluri. FC Viitorul este pe primul loc şi într-un clasament al jucătorilor sub 23 de ani utilizaţi în Liga I. Tot în sezonul trecut, au fost utilizați 18 jucători autohtoni sub 23 de ani, iar în sezonul în curs, după doar 11 etape, managerul tehnic Gheorghe Hagi a folosit deja 13 astfel de fotbalişti.
Chiar dacă în această vară a început abia al cincilea sezon în Liga I, FC Viitorul a dat cel mai tânăr debutant din istoria naţionalei României, Cristian Manea, în vârstă de 16 ani, 9 luni, 22 de zile, la partida Romania - Albania 1-0, disputată la 31 mai 2014. Alături de Cristi Manea, alţi jucători constănțeni care au mai evoluat pentru prima reprezentativă a României sunt Aurelian Chiţu, Florin Tănase, Romario Benzar şi Răzvan Marin. În ediţia trecută de campionat, Florin Tănase a fost al doilea cel mai productiv jucător din Liga I, după Denis Alibec, cu 15 goluri, șase pase decisive şi trei penalty-uri obţinute.
Borne importante pentru FC Viitorul: cea mai clară victorie din Liga 1 - 2 mai 2016: FC Viitorul - ASA Tg. Mureş 6-1; alte victorii categorice obţinute în Liga 1 - 28 aprilie 2014: Corona Braşov - FC Viitorul 0-4, 19 martie 2015: FC Viitorul - Pandurii Tg. Jiu 4-0; 21 august 2015: FC Viitorul - ACS Poli Timişoara 4-0: 2 noiembrie 2015: Dinamo - FC Viitorul 1-5; 28 noiembrie 2015: FC Viitorul - CS Universitatea Craiova 4-0.
Citești și:
S-a stabilit programul 16-imilor de finală din Cupa României la fotbal