FC Voluntari a pasat „lanterna roşie” Concordiei Chiajna

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 25-a

FC Voluntari a pasat „lanterna roşie” Concordiei Chiajna

Sport 26 Februarie 2019 / 08:18 470 accesări
Ultima etapă va stabili ierarhia la finalul sezonului regulat

Ultima etapă va stabili ierarhia la finalul sezonului regulat

Ultimul meci din etapa a 25-a a Ligii 1 Betano la fotbal, disputat luni seară, la Chiajna, a dus la schimbarea ocupantei ultimului loc în clasament. FC Voluntari a învins-o pe Concordia şi a făcut rocadă în subsol, „lanterna roşie” fiind preluată de echipa din Chiajna.

Dacă FCSB s-a apropiat la trei puncte de primul loc, pe care se află, în continuare, CFR Cluj, în lupta pentru prezența în play-off a mai rămas un singur loc disponibil, pentru care se vor bate în ultima etapă din sezonul regulat trei formații: FC Botoșani, FC Viitorul și CSM Politehnica Iași. Meciurile care vor conta în stabilirea celei de-a șasea echipe din play-off se vor disputa duminică, 3 martie, de la ora 17.00: FC Viitorul - FC Botoșani și FC Hermannstadt - CSM Politehnica Iași.

Rezultatele etapei a 25-a

Vineri, 22 februarie

Sepsi Sf. Gheorghe - FC VIITORUL 0-0

Sâmbătă, 23 februarie

Astra Giurgiu - FC Hermannstadt 1-0 (Butean 50)

CSM Politehnica Iași - CFR Cluj 0-1 (Țucudean 90+3)

Duminică, 24 februarie

Dunărea Călărași - Dinamo Bucureşti 0-0

FC Botoșani - Gaz Metan Mediaș 1-1 (L. Fulop 41 / I. Cristea 37)

FCSB - Universitatea Craiova 3-2 (Hora 27, 84-pen., L. Filip 49 / Pigliacelli 37-pen., Bărbuţ 46)

Luni, 25 februarie: Concordia Chiajna - FC Voluntari 1-3 (Moussa 69 / Al. Tudorie 71, Balaur 76, Gadze 88)

Clasament: 1. CFR 51p (golaveraj: 38-16), 2. FCSB 48p (47-27), 3. U. Craiova 45p (42-22), 4. Astra 39p (34-22), 5. Sepsi 37p (32-24), 6. FC Botoşani 36p (31-32), 7. FC VIITORUL 35p (25-27), 8. Poli Iaşi 34p (28-36), 9. Gaz Metan 30p (25-32), 10. Hermannstadt 29p (23-28), 11. Dinamo 29p (26-34), 12. Dunărea 23p (16-25), 13. Voluntari 20p (28-44), 14. Chiajna 18p (18-43).

Locurile 1-6 din sezonul regulat al Ligii 1 vor continua în play-off, iar locurile 7-14 din sezonul regulat, în play-out.

Locul 1 din play-off se va califica în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3, în UEFA Europa League.

Locul 12 din play-out va disputa un meci de baraj cu locul 3 din Liga a 2-a.

Locurile 13-14 din play-out retrogradează direct.

PROGRAMUL ULTIMEI ETAPE

Ultima etapă a sezonului regulat se va desfăşura după următorul program:

Vineri, 1 martie

ora 20.00: Dinamo Bucureşti - Concordia Chiajna

Sâmbătă, 2 martie

ora 13.00: Gaz Metan Mediaş - Dunărea Călăraşi

ora 19.00: FC Voluntari - FCSB

Duminică, 3 martie

ora 17.00: FC VIITORUL - FC Botoşani

ora 17.00: FC Hermannstadt - Politehnica Iaşi

ora 20.00: CFR Cluj - Sepsi Sf. Gheorghe

Luni, 4 martie

ora 20.00: Universitatea Craiova - Astra Giurgiu



12