Fed Cup - Dulgheru a învins-o pe Bouchard și a restabilit egalitatea în meciul dintre România și Canada

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fed Cup - Dulgheru a învins-o pe Bouchard și a restabilit egalitatea în meciul dintre România și Canada

Sport 19 Aprilie 2015 / 09:15 371 accesări

Alexandra Dulgheru a învins-o pe Eugenie Bouchard, numărul 7 mondial, cu 6-4, 6-4, ieri, în Arena Maurice-Richard din Montreal, și a restabilit egalitatea (1-1) între echipele feminine de tenis ale României și Canadei, în meciul de baraj pentru Grupa Mondială a Fed Cup. Dulgheru, aflată pe locul 69 în ierarhia WTA, a făcut un meci formidabil, a forțat-o de multe ori pe Bouchard să greșească și a redat speranțele echipei României că poate promova în eșalonul de elită al competiției. După eșecul surprinzător al Irinei Begu, Alexandra a început excelent meciul Bouchard, cu break, însă canadianca a întors scorul (2-1). Fiecare jucătoare și-a făcut serviciul, iar apoi au urmat câte un break de fiecare parte. După un ghem dificil, câștigat de româncă, pentru 4-4, Alexandra a reușit să ia un nou break, decisiv, iar apoi a închis primul set cu 6-4, după 43 de minute de joc. Bouchard a părut decisă să schimbe situația la începutul setului secund, a condus cu 1-0, dar apoi Alexandra a egalat și a câștigat pe serviciul tinerei canadiene (21 ani). Bouchard și-a recuperat break-ul, iar apoi și-a făcut serviciul pentru 3-2. Au urmat momente excelente ale Alexandrei Dulgheru, care a reușit trei ghemuri la rând, desprinzându-se la 5-3. Dulgheru a irosit o minge de meci la acest scor, iar Bouchard s-a apropiat la 5-4. Ultimul ghem al meciului a fost și cel mai dramatic, având toate elementele. S-a jucat peste 13 minute, în care Alexandra a ratat patru mingi de meci, a comis două duble greșeli, dar a și salvat trei mingi de break. În cele din urmă a transformat a cincea minge de meci și a câștigat setul cu 6-4 și meciul, după o oră și 37 de minute. Dacă Bouchard a reușit 22 de lovituri câștigătoare, iar Dulgheru 11, canadianca a făcut nu mai puțin de 42 de erori neforțate, iar Alexandra 20. În prima partidă de simplu a zilei, Francoise Abanda a învins-o pe Irina Begu cu 4-6, 7-5, 6-4.



12