Selecţionerul naționalei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a declarat luni că Federaţia Română de Fotbal face demersuri pentru organizarea unui meci amical cu selecționata Spaniei, actuala campioană a Europei și fosta campioană mondială, astfel încât tricolorii să adune șase jocuri de pregătire până la Campionatul European de anul viitor. „Jocul cu Italia este primul de pregătire. Am cerut preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal cât mai mulţi adversari de acest calibru, am cerut Anglia, Spania, Belgia sau Italia şi văd că mi-a îndeplinit o doleanţă. Am solicitat un turneu pentru jucătorii din ţară, pentru că îmi doresc ca jucători noi să îmbrace tricoul naţionalei. Am cerut meciuri grele şi se fac demersuri pentru un joc cu Spania. Mi-aş dori ca până la plecarea în Franţa să avem şase meciuri de pregătire. La meciul din Italia eu cred că stadionul va fi plin şi îmi doresc să fie cât mai mulţi români. Italienii au încă o echipă puternică, sunt mulţi jucători cu experienţă şi faptul că s-au calificat la pas din grupa din care au făcut parte spune multe. Noi ne dorim să avem o prestaţie bună. Deocamdată nu a fost aprobat proiectul prezentat de mine în Comitetul Executiv, ci doar turneul de pregătire din iarnă. Următorul meci al naţionalei va fi în februarie, nu ştiu dacă sub titulatura de echipă divizionară sau naţională, dar sigur va fi cu jucători din ţară. Vor fi trei meciuri de pregătire în acea perioadă”, a declarat Iordănescu în cadrul unei conferințe de presă.
El nu a semnat deocamdată noul contract cu FRF, cel în vigoare expirând imediat după partida amicală cu Italia, din 17 noiembrie, şi nu ştie dacă va continua şi după terminarea Campionatului European de anul viitor. „Italia ne-a luat-o înainte în ceea ce priveşte promovarea tinerilor. Fiecare club trebuie să aibă 25 de jucători profesionişti, din care patru trebuie să fie crescuţi în academia proprie de juniori. Această calificare ne va aduce 10 milioane de euro şi apoi se vor adăuga primele de victorii. Ar fi bine ca şi la noi să se facă totul pentru promovarea tinerilor, trebuie să profităm de această calificare”, a mai spus Iordănescu.
Citește și:
Constănțeanul Vlad Achim, jucătorul Viitorului, convocat de Iordănescu