Federația „Sanitas“: Guvernul a mimat din nou dialogul social!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Federația „Sanitas“: Guvernul a mimat din nou dialogul social!

Social 06 Octombrie 2017 / 15:46 633 accesări

La întâlnirea de vineri, 6 octombrie, dintre reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi premierul României împreună cu echipa sa, oficiali ai Federației ”Sanitas” susțin că le-a fost reconfirmat faptul că în România anului 2017 nu există dialog social! ”Deşi susţin în permanenţă că punerea în practică a programului de guvernare este principalul lor deziderat, atunci când lansează afirmaţii de genul: “fără transferul contribuţiilor sociale la angajat, nu vom aplica nici Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice”, par să uite subit promisiunile făcute atât în campanie, cât şi în perioada de negociere a Legii salarizării bugetarilor. Chiar dacă la întâlnirea de ieri (joi, 5 octombrie - n.r.), unde reprezentanţii ”Sanitas” au argumentat din nou, cu cifre reale, de ce transferul contribuţiilor anulează creşterile de venituri promise la negocierea Legii salarizării, miniştrii prezenţi păreau că au înţeles şi că sunt pregătiţi să propună soluţii, astăzi ne-am izbit din nou de o atitudine inflexibilă, ba chiar lipsită total de voinţa de a asigura o viaţă decentă salariaţilor din această ţară”, potrivit ”Sanitas”. În acest context, Federaţia îşi va continua acţiunile de protest în perioada următoare, aşteptând întâlnirile sectoriale promise de către guvernanţi şi continuând să argumenteze solicitările înaintate cu speranţa că partidul de stânga care girează acest guvern va reuşi să păstreze echilibrul între doctrină şi nevoia de a colecta suficient la bugetul de stat. ”Noi nu vom accepta niciun fel de pierderi la veniturile membrilor noştri de sindicat”, conform Biroului de presă al Federaţiei ”Sanitas” din România.



12