Federer, cel mai vârstnic lider ATP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Federer, cel mai vârstnic lider ATP

Sport 17 Februarie 2018 / 09:15 631 accesări
Roger Federer deţine şi recordul de longevitate în fruntea clasamentului ATP (sursa foto: Facebook)

Roger Federer deţine şi recordul de longevitate în fruntea clasamentului ATP (sursa foto: Facebook)

Tenismanul elveţian Roger Federer va fi, începând de luni, cel mai vârstnic lider ATP. La 36 de ani, şase luni şi 11 zile, Federer depăşeşte recordul deţinut de americanul Andre Agassi, care avea 33 de ani şi patru luni, în 2003. Federer şi-a asigurat revenirea pe primul loc ATP după ce l-a învins, vineri, în sferturile de finală ale turneului de 500 de puncte de la Rotterdam, pe olandezul Robin Haase, cu scorul de 4-6, 6-1, 6-1, după o oră şi 19 minute de joc.

În ultimul clasament ATP, Federer este la 155 de puncte de spaniolul Rafael Nadal, actualul număr 1 mondial, care ar putea absenta o perioadă mai mare, din cauza unei accidentări suferite la Australian Open. În Olanda, Federer avea nevoie de o calificare în semifinale pentru a-şi atinge obiectivul, revenirea pe primul loc mondial, după cinci ani, trei luni şi jumătate.

Roger Federer este tenismanul cu cele mai multe turnee de Grand Slam câştigate în carieră, 20, deţine şi recordul de longevitate în fruntea clasamentului ATP, 302 de săptămâni, de la înfiinţarea ierarhiei profesioniştilor, în august 1973. Federer a ocupat prima poziţie în perioadele 2 februarie 2004 - 17 august 2008 (237 de săptămâni), 6 iulie 2009 - 6 iunie 2010 (48 de săptămâni) şi 19 iulie - 4 noiembrie 2012 (17 săptămâni).

Taguri articol


12