Federer, din nou în “careul de aşi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Australian Open

Federer, din nou în “careul de aşi”

Sport 23 Ianuarie 2014 / 00:00 594 accesări

După o perioadă mai slabă, care l-a trimis pe locul 6 în clasamentul ATP, Roger Federer a revenit în forţă şi s-a calificat în semifinalele probei masculine de simplu de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Elveţianul, cap de serie nr. 6, a trecut în sferturile de finală de favoritul nr. 4, britanicul Andy Murray, cu 6-3, 6-4, 6-7 (6/8), 6-3. Cvadruplu câştigător la Melbourne, în 2004, 2006, 2007 şi 2010, Federer a ajuns pentru al 11-lea an consecutiv în semifinale. Graţie acestei performanţe, elveţianul se va lupta pentru un loc în ultimul act al competiţiei cu principalul favorit, Rafael Nadal, aceasta fiind a 33-a partidă disputată între cei doi tenismeni. Spaniolul s-a impus în sferturi în faţa bulgarului Grigor Dimitrov, cap de serie nr. 22, cu 3-6, 7-6 (7/3), 7-6 (9/7), 6-2, dar se confruntă cu probleme medicale, după ce s-a accidentat la palma mâinii stângi. „Mâna mi-e bandajată, dar simt că pot să scap racheta atunci când servesc. E un sentiment teribil, pentru că nu reuşesc să accelerez la momentul potrivit. O să încerc să mă obişnuiesc cu bandajul. Dacă nu voi reuşi, nu am şanse să ajung în finală”, a spus Nadal, câştigător în 2009 la Melbourne. În noaptea de miercuri spre joi s-a disputat prima semifinală, în care s-au întâlnit cehul Tomas Berdych, cap de serie nr. 7, şi elveţianul Stanislas Wawrinka, al optulea favorit al competiţiei.

SURPRIZĂ LA FEMININ Meciul zilei de ieri în proba feminină de simplu le-a opus pe Victoria Azarenka, nr. 2 mondial şi dublă deţinătoare a titlului, şi poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie nr. 5, ultima reuşind să câştige cu 6-1, 5-7, 6-0. Azarenka, singura jucătoare care ajunsese în sferturi fără să piardă vreun set, s-a oprit astfel după o serie de 18 victorii consecutive la Australian Open. În semifinalele disputate în noaptea de miercuri spre joi, Radwanska a întâlnit-o pe a 20-a favorită, slovaca Dominika Cibulkova, învingătoare în sfertul cu Simona Halep, în timp ce chinezoaica Na Li s-a duelat cu surpriza întrecerii, canadianca Eugenie Bouchard, a 30-a favorită.

Tot în noaptea de miercuri spre joi, constănţeanul Horia Tecău şi partenera sa, Sania Mirza, favoriţi nr. 6, au jucat în sferturile de finală ale probei de dublu mixt, împotriva perechii alcătuite din Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan) şi Julia Goerges (Germania).



12