Locuitorii din comuna Amzacea se pot mândri cu o piaţă nouă. Începând de sâmbătă, comercianţii îşi pot desface produsele în condiţii igienice, iar cumpărătorii pot fi siguri că produsele pe care le cumpără nu sunt pline de praf ori stricate din cauza căldurii în care erau nevoiţi până acum ...
Pavilionul Expoziţional Constanţa găzduieşte, în perioada 28-30 aprilie, expoziţia „Apa este viaţă!”, organizată de Serviciul Comercial al Ambasadei SUA în România, împreună cu Patronatul Apei şi SC Raja SA Constanţa. „Expoziţia este specializată în domeniul alimentării cu apă ...
Inaugurarea expoziţiei „Apa este viaţă”, un eveniment în premieră pentru judeţul nostru, va avea loc astăzi, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa. Cea mai mare expoziţie din domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare organizată la Constanţa reuneşte peste 50 de expozanţi ...
HAGI, PREZENT LA FINALĂ. Sâmbătă, pe Stadionul “Farul”, a avut loc finala ediţiei a II-a a Cupei “Mării Negre” la fotbal, competiţie organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, primăriile localităţilor înscrise în competiţie ...
Consilierii locali din Constanţa s-au întrunit, ieri, în şedinţă extraordinară, pentru a aproba studiul de fezabilitate pentru un proiect transfrontalier care se derulează în paralel în Constanţa şi Balcik (Bulgaria), al cărui termen de depunere a fost tot ieri. Proiectul face referire la amenajarea de ...
Locuitorii din Băneasa au sărbătorit, ieri, de Sf. Parascheva, hramul Bisericii Parascheva. Înainte de prînz, credincioşii din oraş au asistat mai întîi la oficierea unei slujbe religioase pentru sărbătorirea Sf. Parascheva şi au primit din partea bisericii sarmale de post. După slujba religioasă ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a reuşit să finalizeze implementarea proiectului „Sistem Informatic Geospaţial (GIS) pentru reducerea riscului la inundaţii în zona transfrontalieră prin dezvoltarea de tehnologii IT” (SIGRIT). Proiectul a fost depus de CJC în 2007, în cadrul programului PHARE ...
Producătorii şi comercianţii din oraşul Băneasa au de acum încolo un spaţiu special amenajat în care au posibilitatea să-şi expună marfa. Autorităţile locale au finalizat lucrările de amenajare a unei pieţe agro-industriale a cărei construcţie a demarat în 2006. Piaţa a fost inaugurată, ieri, în ...
Expoziţia internaţională Expo APA a devenit deja o tradiţie în rîndul prestatorilor de servicii de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi în rîndul furnizorilor de echipamente din acest domeniu. Aflată la cea de-a XI-a ediţie, expoziţia organizată de către Asociaţia Română a Apei (ARA) se ...
Formaţia Dunărea Ostrov a cîştigat, vineri, prima ediţie a Cupei “Mării Negre“ la fotbal, competiţie organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, cu sprijinul DSJ şi AJF. În finala întrecerii, disputată în localitatea Peştera, Dunărea Ostrov s-a impus, cu 7-6 (1-1, au marcat: A. Oprea 35 / ...
Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului de Bazin a organizat ieri o şedinţă a Comitetului de Bazin Dobrogea Litoral. Ca organ consultativ şi deliberativ, este organizat pe bazinul hidrografic Dobrogea Litoral, pe zona de activitate a Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral din cadrul Administraţiei Naţionale ...
Consilierii locali s-au întîlnit ieri într-o nouă şedinţă avînd pe ordinea de zi 41 de puncte. Preşedintele de şedinţă, Felix Stroe, a supus votului consilierilor declararea ca vacant a unui post de consilier după ce pedelistul Cătălin Filişan şi-a prezentat demisia. Întrucît PD-L nu a reuşit să ...
Programul „Locuinţe ieftine pentru tineri“, iniţiat de primarul Radu Mazăre, va continua după finalizarea primelor 1.044 de unităţi locative. Consilierii locali municipali constănţeni s-au întîlnit, ieri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal, avînd pe ordinea de zi un ...
Consilierii locali s-au întrunit ieri într-o nouă şedinţă a Consiliului Municipal Constanţa, ocazie cu care au discutat peste 100 de proiecte de hotărîre. Peste 70 dintre aceste proiecte se refereau la PUZ-uri sau PUD-uri pentru realizarea unor diverse construcţii. Ordinea de zi a cuprins şi o serie de ...
Constănţenii s-ar putea spăla în viitorul apropiat cu apă epurată, dacă Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului de Mediu vor susţine proiectul SC RAJA SA privind folosirea de către populaţie a apelor epurate. Directorul RAJA, Felix Stroe, i-a cerut sprijin secretarului de stat în Ministerul ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o atenţionare meteorologică Cod Galben către 18 prefecturi, printre care şi Constanţa. Fenomenele vizate sînt ninsorile şi intensificările de vînt, în intervalul 29 ianuarie, ora 22.00 - 31 ianuarie, ora 2.00, informează Ministerul Mediului şi ...