O femeie a fost rănită şi transportată cu ambulanţa la spital după ce vineri, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, a fost înjunghiată de un bărbat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" a anunţat că două ambulanţe SMURD s-au deplasat la faţa locului în urma solicitării de intervenire la centrul comercial Vivo, unde o femeie prezintă mai multe plăgi.
„Am fost solicitati să intervenim la o persoană care prezintă plagi, la centrul comercial Vivo. Persoana este conștientă, asistată medical de Smurd C și Smurd B”, a anunțat ISU Dobrogea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, pe 29 septembrie, în jurul orei 11,30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa - Secţia 2 au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi fost agresată fizic în parcarea unui mall din municipiul Constanţa.
Bărbatul care a înjunghiat-o este soţul victimei şi avusese emis împotriva sa un ordin de protecţie, cei doi fiind în curs de divorţ.
Potrivit unor surse judiciare, ordinul fusese emis după ce, pe 16 septembrie, soţia a reclamat la poliţie că a fost tâlhărită de partenerul ei de viaţă. A doua zi, femeia şi-a retras plângerea, spunând că s-au împăcat şi că i-au fost înapoiate bunurile ce-i fuseseră luate, nemaifiind justificat ordinul de protecţie.
Agresorul a fugit de la locul faptei şi este căutat de poliţişti.