Conducerea PRM Constanţa a organizat, la finele săptămînii trecute, prima reuniune a Organizaţiei de Femei România Mare (OFRM) din seria de întîlniri ale Şcolii Politice a OFRM - 2007. Temele reuniunii au făcut referire la votul uninominal, Legea prostituţiei şi alegerile europarlamentare. Lucrările Şcolii de vară au fost conduse de către preşedintele OFRM, deputat prof. Angela Buciu, care a prezentat poziţia PRM în contextul politic actual. În privinţa votului uninominal, Angela Buciu a precizat că este un şantaj politic practicat de Traian Băsescu, care “nu se mai satură de scandal pentru a rămîne constant în prim-planul media din România“. “Acest sistem de vot nu este benefic pentru ţara noastră şi niciun partid nu îl agreează, dar este susţinut de fiecare formaţiune politică pentru a cîştiga capital electoral. PRM este singurul care a avut întotdeauna curajul şi demnitatea de a se pronunţa împotrivă, deoarece, prin adoptarea acestuia, se împiedică accesul tinerilor lipsiţi de notorietate în Parlamentul României şi se facilitează promovarea unor non-valori cu posibilităţi financiare”, a spus preşedintele OFRM. Următoarea reuniune a femeilor PRM va avea loc la începutul lunii octombrie, la Costineşti.