Femeile liberale spun „Da” demiterii lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa

Femeile liberale spun „Da” demiterii lui Băsescu

Politică 26 Iulie 2012 / 00:00 282 accesări

Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) Constanţa a atras atenţia, în repetate rânduri, că familia românească a fost grav lovită de guvernarea PDL, pe mai multe planuri: educaţie, sănătate, economic. Într-un comunicat de presă, femeile liberale din Constanţa îndeamnă cetăţenii să participe la vot pentru demiterea lui Traian Băsescu şi pentru sfârşitul epocii de umilinţe a poporului. „În ultimii trei ani, gruparea portocalie condusă de Băsescu împreună cu marionetele Boc şi MRU au reuşit să ducă ţara într-un colaps greu de imaginat în timpul guvernării liberale, şi au făcut acest lucru aplicând politici care nu aveau nici un fel de legătură cu realitatea românilor. Tăierile de salarii şi pensii, micşorarea şi eliminarea indemnizaţiilor şi ajutoarelor pentru mame şi ceilalţi membrii ai familiilor au lovit greu în familia românească”, se arată în comunicat. Mai grav este că acelaşi Băsescu acum vine şi se erijează în apărător al democraţiei după ce în cei opt ani cât a fost preşedinte a utilizat toate metodele consacrate ale vechii Securităţi: ascultarea telefoanelor, întocmirea de dosare penale la comandă, subordonarea justiţiei, amestecul în activitatea de legiferare a Parlamentului şi abuzurile contra instituţiilor. „Trebuie să participăm la vot şi să spunem un DA hotărât demiterii lui Traian Băsescu”, a declarat preşedintele OFL Constanţa, Doina Carp. (M.D.)

Taguri articol


12