Reprezentantele de seamă ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) demarează, astăzi, lucrările Școlii Politice de Vară a OFSD. Evenimentul, organizat de filiala județeană de femei a PSD Constanța, al cărei președinte este Mariana Gâju, va avea loc până duminică, la hotel Flora din Mamaia. Cu această ocazie vor fi discutate strategiile de campanie electorală pe care organizația le va pune în aplicare la alegerile prezidențiale. Mai mult, vor exista numeroase dezbateri cu privire la cine va conduce România în următorii ani. Nu vor lipsi de la întrunire personalități marcante din cadrul OFSD, precum ministrul Muncii, Rovana Plumb, care îndeplinește și funcția de președinte al Organizației, europarlamentarul Viorica Dăncică și senatorul Ecaterina Andronescu. În plus, la lucrări va participa și analistul politic Alexandru Cumpănașu. La Școala Politică de Vară a OFSD vor fi prezente peste 245 de femei social democrate din toată țara.