Camera Deputaţilor a vacantat, ieri, locul de deputat care a fost deţinut de Relu Fenechiu, condamnat între timp la închisoare cu executare. „Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de Fenechiu în Circumscripţia electorală Iaşi, Colegiul uninominal nr. 2”, se arată în hotărârea deputaţilor. Potrivit Legii 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, calitatea de deputat sau senator încetează în cazul pierderii drepturilor electorale la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune acest lucru. Amintim că fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, în 30 ianuarie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”. Lui Relu Fenechiu i s-a interzis exercitarea unor drepturi civile pentru o perioadă de cinci ani după detenţie.