FĂRĂ REMANIERE Eşecul înregistrat în prima etapă a privatizării CFR Marfă a oferit speculanţilor politici posibilitatea de a lansa zvonuri despre o „iminentă” remaniere a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu. Pentru a închide bursa zvonurilor, premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că ministrul Transporturilor are două obiective de îndeplinit, privatizarea CFR Marfă şi deblocarea Programului Operaţional Sectorial de Transport. „Amândouă obiectivele sunt în derulare, când se termină tragem linie şi vedem dacă şi-a îndeplinit sau nu sarcinile”, a spus Victor Ponta. În opinia sa, nu se poate vorbi despre un eşec al privatizării CFR Marfă, iar anularea licitaţiei nu este din vina Ministerului Transporturilor. „Sper să nu fie până la capăt un eşec. Aseară (miercuri - n.r.) s-a anulat o procedură şi s-a pornit alta. Anularea de aseară a fost din cauza faptului că din ofertele celor trei companii lipseau documente. Atunci aveam varianta anulării totale sau a reluării procedurii în aşa fel încât să dăm timpul necesar să se completeze ofertele depuse. S-a ajuns în această situaţie şi din cauza termenelor foarte scurte pe care le-am impus”, a explicat Ponta.
PROCEDURĂ RELUATĂ De privatizarea CFR Marfă s-au arătat interesaţi şi reprezentanţii FMI, care au cerut o serie de amănunte pentru a vedea în ce măsură pot găsi alături de oficialii români cele mai bune soluţii pentru încheierea acestei proceduri. Pentru că FMI a cerut ca CFR Marfă să fie vândută, Ministerul Transporturilor a reluat procedura de privatizare relaxând unele condiţii impuse ofertanţilor. Astfel, nivelul cifrei de afaceri solicitat a fost redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a fost modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului. În cazul asocierilor de investitori, este necesară existenţa unei cifre de afaceri medii anuale rezultată din activităţile de transport de marfă în ultimii trei ani financiari încheiaţi de minimum 20 milioane euro. Noul calendar prevede că potenţialii cumpărători trebuie să depună documentele de participare cel mai târziu până la 23 mai, lista scurtă cu investitorii precalificaţi urmând să fie anunţată în aceeaşi zi. Valoarea taxei de participare la licitaţie, de 20.000 euro inclusiv TVA, şi cea a garanţiei de participare, de 10 milioane euro, nu s-au modificat.