“Fereastra veche” - “Rabla la termopane”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Fereastra veche” - “Rabla la termopane”

Justiție 12 Noiembrie 2010 / 00:00 686 accesări

Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT) propune două programe derulate cu Ministerul Mediului pentru relansarea pieţei de profil. „Consider că ne-am plâns destul. Piaţa a avut, la un moment dat, un declin de 45%. După ce am plâns până când nu am mai avut lacrimi, am găsit soluţii. Una este cu Ministerul Dezvoltării, denumită “Fereastra veche”, iar cel de-al doilea program este cu Ministerul Mediului şi se numeşte “Rabla la termopane””, a declarat, ieri, preşedintele PPTT, Valentin Petrescu. Potrivit acestuia, programul nu aduce sarcini suplimentare la bugetul de stat, ar reduce şomajul şi munca la negru, ar creşte încasările din TVA şi ar implica un nivel al calităţii mai ridicat. “Beneficiarii pot recupera 50% din cheltuieli”, a afirmat Petrescu. În plus, programul ar fi valabil şi pentru locuinţele individuale. Cealalta iniţiativă, “Rabla la termopane”, presupune acordarea unui voucher pentru reciclarea produselor de tâmplărie folosite. Contribuţia statului ar fi de 15-20%, echivalentul valorii voucher-ului, potrivit sursei citate.



12