Fericire în tabăra tricolorilor „mici” după succesul în faţa Croaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / EURO 2019: ROMÂNIA - CROAŢIA 4-1

Fericire în tabăra tricolorilor „mici” după succesul în faţa Croaţiei

Sport 19 Iunie 2019 / 09:29 568 accesări
Ianis Hagi: „A fost un joc colectiv extraordinar” (sursa foto: www.frf.ro)

Ianis Hagi: „A fost un joc colectiv extraordinar” (sursa foto: www.frf.ro)

Prima victorie pentru România la un Campionat European de fotbal pentru tineret, 4-1 (G. Puşcaş 11-pen, I. Hagi 14., T. Băluţă 66, A. Petre 90 / Vlasic 18) cu Croaţia, a adus bucurie în tabăra tricolorilor „mici” şi în rândul suporterilor români, care au încurajat formaţia noastră în primul joc susţinut la turneul final.

„Suntem fericiţi că am început cu dreptul. Era important pentru moralul nostru să ne creăm un avantaj, să fim la mâna noastră. Ni s-a spus să fim constanţi nouăzeci de minute. A fost un joc colectiv extraordinar. George Puşcaş era primul pe listă să execute penalty-ul, mă bucur că a marcat. Asta trebuie să facă atacanţii, rolul nostru este să-i facem să marcheze. Sunt emoţii când aştepţi la VAR”, a declarat Ianis Hagi la TVR 1.

Autorul primului gol al României U21, George Puşcaş, le-a mulţumit fanilor, la final, la TVR, pentru susţinere şi speră ca parcursul la turneul final să fie unul cât mai lung: „A fost foarte cald. Mă bucur că am reuşit să jucăm cum am făcut-o, sunt obosit, dar avem două zile să ne punem la punct. Este un rezultat istoric, prima victorie la Campionatul European de tineret. Vrem să demonstrăm că generaţia asta vrea să meargă cât mai departe posibil. Mulţumim fanilor că au fost alături de noi, pe o astfel de căldură, aţi fost al doisprezecelea jucător. Sper să fiţi iar alături de noi, împreună suntem România”.

Selecţionerul Mirel Rădoi a recunoscut după meci că nu visa ca echipa naţională de tineret să învingă la scor reprezentativa Croaţiei. „Sincer, nici nu îndrăzneam să mă gândesc la un asemenea scor, nici nu visam. Mă bucur pentru băieţi, pentru atmosferă, pentru că ne-am simţit ca acasă. Important e că i-am făcut fericiţi pe românii care au fost la meci şi pe românii care au fost în faţa televizoarelor. Cred că va fi mult mai dificil cu Anglia, cu tot respectul pentru Croaţia”, a spus Rădoi, la TVR.

Selecţionerul reprezentativei de seniori, Cosmin Contra, l-a considerat pe Tudor Băluţă cel mai bun jucător al meciului România U21 - Croaţia U21.

„Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să obţinem victoria şi cu acest scor, în faţa atâtor români. Cu siguranţă au fost mulţi alţii şi în faţa televizoarelor. Ne dorim ca în meciurile următoare să scoatem rezultate pozitive. Mă bucur foarte tare că am reuşit să marchez la primul meci la naţionala de tineret şi la un Campionat European. Înseamnă enorm pentru mine şi sperăm să o ţinem pe aceeaşi linie. Cred că meciul din această seară reprezintă un nou început pentru România”, consideră Tudor Băluţă.



12