Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe (AGROSTAR), a ameninţat că va scoate în stradă, săptămâna viitoare, circa 2.000 de fermieri şi că va organiza manifestaţii, în premieră, la Bruxelles, agricultorii acuzând politizarea camerelor agricole. De asemenea, Federaţia a anunţat că va sesiza Comisia Europeană cu privire la situaţia creată în cadrul Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, care a exclus din rândul membrilor Comitetului Naţional de Iniţiativă pentru înfiinţarea Camerelor Agricole reprezentanţi ai asociaţiilor de profil reprezentative la nivel naţional, dar a permis prezenţa a opt parlamentari. \"AGROSTAR va picheta, de săptămâna viitoare, Guvernul, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Camera Deputaţilor. Vor participa 2.000 de agricultori la aceste proteste. Vom protesta şi la Bruxelles, în premieră, şi ne vom bate pentru depolitizarea camerelor agricole, în care au fost acceptate forme asociative fără reprezentativitate, ceea ce demonstrează politizarea acestor structuri. Un consorţiu comunal din localitatea Vâlcele din Calăraşi a bătut federaţia noastră la un vot pentru intrarea în comitetul de iniţiativă\", a declarat, ieri, preşedintele AGROSTAR, Niculae Ştefan.
• PUTEREA SE PREGĂTEŞTE DE ALEGERI • Reprezentanţii AGROSTAR, dar şi cei ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, cer modificarea de urgenţă a legii Camerelor Agricole, care a intrat în vigoare pe 7 ianuarie, şi eliminarea parlamentarilor din structurile de decizie. \"Ce caută parlamentarii în conducerea Camerelor Agricole? Acestea sunt nişte instituţii ale agricultorilor. Politicul din România are alte interese decât relansarea sectorului, şi anume să susţină evaziunea şi importurile şi să ţină sub tutelă politică toată agricultura. În comitetul de iniţiativă se regăsesc doar oameni care reprezintă interesele partidului de guvernare. Miza sunt fondurile europene, ca să poată controla electoratul\", a spus Nicolae Ştefan.