Fermierii sunt decişi să-şi ceară, direct din stradă, drepturile ce consideră că li se cuvin. Potrivit preşedintelui Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, nu s-a ajuns la niciun acord cu Ministerul Agriculturii privind subvenţia solicitată pe suprafaţă, de 220 de euro pe hectar, motiv pentru care va fi declanşată o acţiune de protest. „Ne vom întâlni, săptămâna viitoare, după ce vedem ce se stabileşte în şedinţa de Guvern, şi pe urmă, vom începe o acţiune de protest. Prima dată vom picheta Ministerul Agriculturii, apoi vom veni cu 500-600 de oameni şi vom protesta până la rezolvarea problemelor tuturor agricultorilor. Noi am cerut 220 de euro pe hectar, însă ministrul Daniel Constantin ne-a spus că nu ne poate da decât maximum stabilit, adică 170 de euro”, a declarat preşedintele LAPAR. El a subliniat că, restul de bani, până la 220 euro, poate fi diferenţa de la subvenţia de anul trecut care, în mod nejustificat, a fost tăiată, deşi a fost aprobată de la Bruxelles. „Eu, personal, l-am rugat pe ministru să îşi ia echipa şi să lase loc altuia care poate. Nu putem ca, într-un an atât de păgubos pentru agricultură, să stăm la cheremul unor oameni care găsesc bani pentru orice şi numai pentru siguranţa alimentară şi a afacerilor din agricultură nu găsesc. Am cerut să fie preluată de Ministerul Finanţelor Publice acea diferenţă de 50 de euro şi să compensăm creanţele către acesta, sau măcar să fim scutiţi de impozit. Răspunsul a fost, de asemenea, că nu se poate şi că 170 de euro este maximum oferit”, a mai spus preşedintele LAPAR.