Peste 1.800 de fermieri din 25 de judeţe, printre care şi Constanţa au protestat, ieri, la sediile Guvernului şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), cerînd subvenţii suplimentare, verificarea laptelui provenit din import, plata în avans a 70% din subvenţia pe exploataţie aferentă lui 2010. Fermierii care au protestat în Piaţa Victoriei au adus şi un tractor şi un coşciug. Aceştia au rămas în faţă sediului Guvernului pînă la ora 13.00, după care au plecat în marş spre Piaţa Constituţiei, unde au rămas pînă la orele 16.00. Alţi 100 de crescători de bovine au protestat la sediul MAPDR, aşteptînd să fie chemaţi la discuţii cu ministrul Ilie Sîrbu. Totodată, fermierii au cerut introducerea unui sistem de etichetare a produselor, astfel încît eticheta să conţină date despre provenienţa materiei prime şi conţinutul procentual al componentelor produsului. De asemenea, aceştia au solicitat acordarea subvenţiilor din sector la termenele stabilite şi plata de penalităţi de către stat în cazul întîrzierii plăţilor. Totodată, fermierii sînt nemulţumiţi de faptul că, în prezent, autorităţile române nu au un plan concret de negociere cu Comisia Europeană pentru acordarea subvenţiilor şi după anul 2010. În acelaşi timp, aceştia au spus că impozitul forfetar ar trebui suspendat pe o perioadă pentru firmele din zootehnie, iar CEC Bank ar trebui capitalizată pentru a acorda fermierilor credite cu rate mai mici pentru ieşirea din criză.
Datoriile la buget vor fi compensate
Ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, şi cel al Finanţelor, Gheorghe Pogea, s-au întîlnit, ieri, cu fermierii şi au discutat problemele cu care aceştia se confruntă şi care au determinat protestele organizate în Bucureşti. „O problemă ridicată şi spun că Ministerul Finanţelor o poate rezolva se referă la compensarea obligaţiilor fiscale pe care fermierii le au faţă de stat în raport cu subvenţiile pe care Ministerul Agriculturii prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) trebuie să le plătească. Se va debloca acest lucru. Am luat măsurile nu numai pentru agricultori, ci şi pentru alţi furnizori de produse şi servicii care sînt în raport direct cu statul”, a spus Pogea. Ministrul a adăugat că fermierii au solicitat ajutor pentru a putea realiza o producţie integrată - creştere de animale, producţie şi procesare de lapte - pentru a spori profitul, ei solicitînd identificarea unităţilor de procesare oprite. „Urmează să fie discutată această problemă cu ministrul Sîrbu. Vom vedea care sînt reglementările în domeniu astfel ca să nu fie ajutor de stat şi în ce măsură cele două ministere pot sprijini fermierii în achiziţionarea acestor unităţi”, a mai spus Pogea. Fermierii mai solicită şi analizarea legislaţiei privind subvenţiile pe cap de animal, reclamînd faptul că sînt mulţi dintre ei care nu mai deţin nu animale şi primesc în continuare subvenţii. De asemenea, Gheorghe Pogea a anunţat că toate obligaţiile de plată, de 1,12 miliarde de lei pe care Ministerul Agriculturii trebuie să le facă prin APIA vor fi plătite integral pînă pe 30 iunie. La rîndul lui, ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, a spus că, ieri, fermierii au încheiat un protocol cu reprezentanţii Guvernului pentru constituirea unor comisii mixte din care să facă parte reprezentanţi de la Ministerul Agriculturii, ANSVSA şi Finanţe. Mircea Ciurea, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Taurine din România, a declarat că aceste comisii mixte vor monitoriza calitatea laptelui în judeţele de graniţă. Ciurea a adăugat că urmează să fie compensate datoriile fermierilor pe care le au la bugetul de stat în cuantumul subvenţiilor primite. Ministrul Sîrbu a precizat, înainte de întîlnirea cu fermierii, că revendicările acestora sînt realiste, dar că şi ministerul are unele constrîngeri legate de directivele europene, referitoare la ajutoarele de stat şi cuantumul subvenţiilor.