Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a înregistrat, în sesiunea din iulie, cereri de finanţare de peste 108 milioane de euro. Potrivit APIA, cele 91 de cereri de finanţare au fost depuse pe măsurile active cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cele mai multe dintre acestea - 41! - vizînd măsura 123, creşterea valorii adăugate a produselor agricole. De asemenea, 28 proiecte (valorînd 20,17 milioane euro) au fost depuse pe schema XS13/2008 (stimularea IMM-urilor care procesează produse agricole) şi 22 pe XS28/2008 (stimularea micro-întreprinderilor din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere), în valoare totală de 14,86 milioane euro. O nouă sesiune de depunere de proiecte pe măsura 123 şi schemele aferente va începe pe 4 august şi se va finaliza pe 29 august. Începînd din septembrie, alte trei măsuri PNDR vor fi activate, persoanele interesate putînd depune proiecte pentru măsura 312 “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”, măsura 313 “Încurajarea activităţilor turistice” şi măsura 142 “Înfiinţarea grupurilor de producători”. Ultima întrunire a Comitetului de Monitorizare pentru PNDR a mai stabilit că în anul 2008 pentru măsura 121 “Modernizarea exploataţiilor agricole” şi pentru măsura 322 “Renovarea şi dezvoltarea satelor” se vor depune proiecte de investiţii doar în cadrul unei singure sesiuni de primire a proiectelor. Conform datelor APDRP, pînă în prezent doar 341 de contracte vor primi finanţare nerambursabilă din fondurile de dezvoltare rurală, acestea fiind declarate eligibile după analiza celor 923 de proiecte depuse în prima sesiune din martie. Valoarea contractelor eligibile se ridică la 635,84 milioane lei. Pentru celelalte sesiuni de depunere, APDRP se află încă în faza de analiză a proiectelor depuse.