Doar cinci proiecte au fost depuse, pînă în prezent, pentru Măsura 142 “Înfiinţarea grupurilor de producători” din cadrul PNDR, valoarea totală fiind de 491.877 euro, ceea ce reprezintă doar 2,36% din suma alocată pentru această măsură în intervalul 2007-2009. “Este măsura din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pe care s-au depus cele mai puţine proiecte. Ceea ce îi împiedică pe oameni să depună cereri de finanţare pe aceastăă măsură este reticenţa la asociere. Deşi comercializarea produselor prin intermediului grupurilor de producători aduce o serie de avantaje, implică şi fiscalizarea. Astfel, mulţi dintre producători, preferă să vîndă în continuare în pieţe”, a declarat directorul Direcţiei Strategii, Politici şi Programe de Dezvoltare Rurală, din Ministerul Agriculturii, Rodica Matei. Potrivit acesteia, comercializarea prin grupurile de producători facilitează accesul pe piaţa de desfacere din marile magazine şi dă posibilitatea impunerii unui preţ pe piaţă. “Asocierea îi poate ajuta să devină puternici pe piaţă, să impună un preţ, să fie în postura de a negocia acel preţ, dar le facilitează şi accesul la vînzarea produselor către supermarketuri unde, împreună, pot pune la dispoziţie o cantitate constantă”, a explicat Matei. Ea a mai adăugat că, pentru încurajarea producătorilor în a se asocia, ar trebui redus nivelul TVA-ului şi al impozitelor pe care aceştia trebuie să le achite cînd comercializează prin intermediul grupului sau chiar exceptarea acestora de la plată pentru o perioadă de timp. Două proiecte sînt depuse pentru înfiinţarea unor grupuri de producători ale crescătorilor de taurine şi cîte un proiect pentru sprijinirea unui grupuri de producători de tutun, de cartofi, respectiv pentru sprijinirea unei asociaţii de extensie şi dezvoltare rurală. Dintre acestea, două proiecte au fost contractate, unul a fost selectat, iar alte două sînt în evaluare. Pînă în prezent pentru proiectele contractate nu a fost depusă nicio solicitare de plată. Producătorii primesc prin măsura pentru înfiinţarea grupurilor de producători din valoarea producţiei comercializate de până la 1.000.000 euro, 5% pentru primul şi al doilea an de producţie, 4% pentru anul al treilea, 3% pentru cel de-al patrulea an şi 2% pentru al cincilea an de producţie. De asemenea, pentru o poducţiei comercializată care depăşeşte 1.000.000 euro, se acordă 2,5% pentru primul şi al doilea an de producţie, 2,0% pentru anul al treilea, 1,5% pentru cel de-al patrulea an şi al cincilea an de producţie. Sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 142 a fost deschisă în 3 decembrie 2008 şi este o sesiune continuă. Alocarea financiară pentru această măsură este de 138.855.905 euro, dintre care 20.828.386 euro a fost alocată pentru perioada 2007-2009. Beneficiarii acestei măsuri sînt grupurile de producători recunoscute oficial începînd cu 1 ianuarie 2007 pînă la 31 decembrie 2013, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.